Cutremur puternic în Noua Zeelandă

1
232

Două cutremure puternice au lovit oraşul Christcurch din Noua Zeelenadă la interval scurt de aproximativ 15 minute. Potrivit CNN, catedrala din Christchurch, veche de 147 de ani, s-a dărâmat, spitalul din oraş a fost evacuat iar aeroportul a fost închis. Toate avioanele au fost deviate spre alte aeroporturi pentru aterizare şi în prezent niciun avion nu are permisiunea de a decola.

Oraşul Christchurch din Noua Zeelandă a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade în jurul orei locale 13 (ora 3:30 în România). După numai 15 minute o replică aproape la fel de violentă de 5.6 grade magnitudine a lovit din nou.

Premierul John Key a anunţat conform siteului televiziunii neo-zelandeze TVNZ un număr de cel puţin 65 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului înregistrat marţi. Acesta a precizat că deşi au fost confirmate doar 65 de decese, bilanţul pare să crească. Oraşul Christchurch a fost catalogat de premier drept „o scenă de devastare totală”.

“Este posibil să asistăm la cea mai neagră zi a Noii Zeelande”, a spus Key. “Este o comunitate aflată în agonie totală. Avem nevoie ca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute unii pe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou”, a declarat premierul neo-zelandez citat de Mediafax.

Oraşul Christchurch are o populaţie de 340.000 de locuitori şi a mai fost afectat  la 4 septembrie 2010  de un cutremur cu magnitudinea 7, care nu s-a soldat însă cu victime şi pierderi materiale grave.

“Acesta a fost la fel de violent ca şi cel din 4 septembrie.”, a declarat primarul Christchurch-ului, Bob Parke citat de Adevărul.ro.

1 COMMENT

  1. ma numesc florin mihai, am 15ani sunt din busteni, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna 0723022632. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.

LEAVE A REPLY