Adio trenurilor personal, accelerat şi intercity

0
199
Ministerul Transporturilor schimba trenurile - Sursa Foto zf.ro

Ministerul Transporturilor a decis să înlocuiască până la finele acestui an o parte din categoriile de trenuri din structurile Căilor Ferate Române (CFR). Astfel, intercityul, rapidul, acceleratul şi personalul nu vor mai exista. Odată cu această modificare, vor fi operate schimbări şi la tarifele tichetelor de călătorie.

Modificările, care vor fi făcute până la 11 decembrie 2011, survin deoarece Ministerul Transportului doreşte alinierea CFR la legislaţia europeană a transportului feroviar.
“Pentru realizarea acestei prevederi care presupune transformarea celor patru categorii actuale de trenuri şi anume: intercity, rapid, accelerat, personal în trenuri Intercity, InterRegio şi Regio sunt necesare modificări legislative, modificarea reglementărilor şi dispoziţiilor profesionale în domeniu, precum şi modificarea variantelor tarifare de vânzare şi implicit a softului de vânzare”, se specifică într-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, publicat de către Mediafax.

Noile categorii de trenuri vor fi următoarele:

Intercity (IC) – care la rândul lor se clasifică în Eurocity IC, Euronight IC, Intercity IC şi Intercity Night – ,

InterRegio (IR) – Interregio IR şi Interregio Night -,

Regio (R) – Regio Express, Regio şi Regio Urban/Suburban.

LEAVE A REPLY