1.3 milioane de conturi blocate anul trecut

0
224

Sursa foto gorjeanul.ro

800 de milioane de euro au fost recuperate în total de către Fisc de la contribuabilii români, atât persoane fizice cât şi juridice, în anul 2010. Potrivit unui raport de activitate al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) valoarea sumelor recuperate a cunoscut o creştere de 17.2% comparativ cu 2009. Astfel, în total, Fiscul a reuşit să blocheze circa 1.3 milioane de conturi la nivel naţional.

În 2010 Fiscul romând a avut activitate şi a reuşit blocarea a peste un milion de conturi. Conform unui raport emis de către ANAF, valorile însumate a valorilor confiscate a crescut semnificativ. O creştere de 17.2 % a valorilor confiscate a fost remarcată faţă de acum doi ani. “Exista o baza de date care emite automat instiintarile. In cazul persoanelor fizice, o mare parte dintre popriri au fost puse pentru neplata contributiilor catre stat, cum este cazul persoanelor cu venituri independente”, au explicat oficiali ai ANAF, conform corectnews.ro
Pentru persoanele juridice sau al firmelor au existat şi cazuri în care a fost pusă poprire pe terţi, sau pe conturile din bănci ale altor asociaţi ori parteneri de afaceri.

LEAVE A REPLY