Manuscriselor lui Emil Cioran, prea scumpe pentru România

0
781

Emil Cioran - sursa foto razvanpop.ro
O colecție de 82 de loturi de documente și manuscrise ale filosofului român Emil Cioran sunt scoase astăzi la licitație în Paris, însă cei care s-au arătat interesați de achiziționarea acestora sunt persoane române din mediul privat. Ministerul Culturii și Muzeul Literaturii Române au decis să nu participe la licitație cel mai probabil din rațiuni financiare, potrivit mediafax.ro.

Lucian Chișu, directorul interimar al Muzeului Național al Literaturii Române a declarat ieri pentru mediafax că ,,este de prisos să vă spun că noi nu ne-am putut exprima intenţia de a le achiziţiona pentru că noi nu avem buget. Ceea ce ne-a produs această situaţie (imposibilitatea de a achiziţiona manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran, n.r) a fost o imensă frustrare. Ţi se arată că există o comoară şi conştientizezi că nu ai nicio şansă”.

Potrivit site-ului casei de licitații ,,Binoche și Giquello”, manuscrisele filosofului român vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitații de scrisori și manuscrise literare și artistice din secolul al xx-lea.
Printre documentele lui Emil Cioran se numără: caiete manuscrise – “Tragicul cotidian”, “Adolescenta”, “Jansenismul”, cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 – 1934, cu fotografie şi semnătură, un paşaport, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă şi multe altele.
Suma totală la care au fost evaluate loturile atinge în jur de 100.000 de euro. Printre cele mai scumpe documente se numără manuscrisul ,,Îndreptar pătimaș” ( din 1940), evaluat de experți la o sumă de 8.000- 10.000 de euro.

Dar acestea nu sunt singurele documente ale lui Cioran. Luna trecută, justiția franceză a atribuit unei comerciante de vechituri 37 de caiete manuscrise ale căror valoare depășește un milion de euro.
Vineri, 8 aprilie, este celebrat centenarul nașterii scriitorului Emil Cioran. Stabilit la Paris în 1940, Emil Cioran a publicat cărți în franceză și a continuat să cultive darul conversației prin intermediul scrisorilor cu numeroșii săi Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux .

LEAVE A REPLY