Arnold Schwarzenegger, viitor președinte al Uniunii Europene?

0
192

Arnold Schwarzenegger vrea șefia Uniunii Europene

Marți presa americană anunța că fostul guvernator al Californiei, actorul Arnold Schwarzenegger ar vrea să candideze la funcția de președinte al Uniunii Europene, informează mediafax.ro.
“În următorii ani, Uniunea va trebui să îşi găsească un preşedinte de mai mare anvergură, cineva capabil să unifice Europa. Francezii nu vor un german, germanii nu vor un italian. Vor alege, mai degrabă, un european plecat în Statele Unite, resuscitând viziunea unui Washington sau a unui Jefferson, pentru o Europă unită”, a declarat,Terry Tamminen, fostul şef de cabinet al lui Schwarzenegger.
Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 63 de ani, de origine austriacă a câștigat două mandate de guvernator al Californiei. Potrivit revistei Newsweek, anturajul său politic s-a gândit că următorul pas în cariera de politician ar putea fi chiar candidatura la postul de președinte al Uniunii Europene. În prezent, Schwarzenegger nu a uitat nici de pasiunea sa pentru filme. La începutul lunii aprilie a prezentat, la Cannes, ,,The Governator”, un desen animat care-l înfăţişează ca supererou pe fostul guvernator.

LEAVE A REPLY