Nunta secolului

0
166

Nunta regală

Astăzi prințul William și Kate Middleton au devenit soț și soție în cadrul unei ceremonii fastuoase la catedrala Westminster din Londra. La eveniment au participat mai bine de 1900 de invitați, informează mediafax.ro.

Centrul Londrei a fost ocupat încă din zorii zilei de admiratorii veniți din toată lumea pentru a fi martori la căsătoria celor doi tineri îndrăgostiți. în jurul orei 13 30 ora României, prințul William i-a jurat iubire eternă alesei sale, Kathrine Middleton. Pentru ceremonie prințesa a ales să poarte o rochie foarte simplă de culoarea fildeșului. Rochia este realizată din dantelă în partea de sus şi are un decolteu în formă de V . în plus, creația are mâneci lungi, mulate, din dantelă, iar în partea de jos fusta este foarte amplă, cu trenă lungă de trei metri. Kate Middleton a ales simplitatea pentru fericitul eveniment, adoptând un look simplu, natural. Pe cap, mireasa poartă un voal, la care a asortat o tiară cu diamante, iar buchetul de mireasă este mic, realizat din flori mici albe.
La ceremonie a participat și familia regală României – Regele Mihai însoțit de fiica sa Principesa Margareta, dar și David și Victoria Beckham.
În urma căsătoriei, prințul William și Kate Middleton au primit titlul de duce și ducesă de Cambridge din partea reginei Elisabeta a II-a.
După ceremonie, invitații și cei doi miri s-au îndreptat către palatul Buckingham, unde tânărul cuplu a ieșit la balcon pentru a saluta mulțimea. O paradă cu câteva avioane din Royal Force fost organizată cu acest prilej.

LEAVE A REPLY