Protestele continuă în 20 de județe ale țării

0
194

Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), peste 2.000 de oameni protestează în 20 de judeţe ale ţării, până la ora 18.00 nefiind înregistrate incidente, scrie antena3.ro.

În momentul de față, peste 500 de persoane participă la protest în Piața Mare din Sibiu.

La Constanța, protestatarii s-au așezat în genunchi și s-au rugat rostind „Tatăl nostru”.

De asemenea, la Giurgiu, în fața Teatrului „Tudor Vianu”, aproximativ 150 de persoane au participat la manifestație, strigând lozinci anti-guvernamentale.

Aproximativ 500 de persoane, majoritatea studenţi şi membri ai galeriei echipei de fotbal Universitatea Craiova, protestează, miercuri seară, în centrul municipiului, anunță Mediafax; după încetarea acțiunii , o parte dintre ei va pleca spre București.

În Focșani, peste 1.ooo de oameni protestează în Piața Unirii, cu vuvuzele, trompete, fluiere, sicrie și coroane.

La Târgu Mureș, peste 400 de oameni au ieșit în stradă contra sistemului Băsescu-Boc.

LEAVE A REPLY