A șasea zi de proteste s-a încheiat mai devreme

0
149

Participanţii la protestul de miercuri au început să plece încă dinainte de ora 23.00, astfel că, mai devreme cu o oră de miezul nopţii, din cele două zone de manifestaţie, trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi fântâna de la Piaţa Universităţii, doar cea de-a doua rămăsese activă, informează Mediafax.

Peste o jumătate de oră, tinerii din Piața Universității au plecat și ei, dar au promis că se vor întoarce și joi.

LEAVE A REPLY