Shakespeare School Essay Competition

0
245

Cea de-a patra ediţie a concursului naţional de eseuri din cadrul Shakespeare School îşi face anul acesta apariţia prin aceleaşi oferte tentante care îi atrag, desigur şi inevitabil pe adolescenţi. Acest concurs se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 11-19 ani, care sunt pasionaţi de limba engleză, şi care, de ce nu, ar vrea să bată câmpii şi în altă limbă, nu decât în cea maternă. Concursul de creaţie se desfăşoară în perioada 6 februarie-28 martie 2012 şi se împarte în două categorii: cea de 11-14 ani şi de 15-19 ani.

Pornind de la ideea Anului European al solidarităţii între generaţii, elevii de gimnaziu (11-14 ani) îşi vor imagina cum este să fii adult pentru o zi, iar liceenii (15-19 ani) vor avea de realizat un eseu despre conformismul şi\sau nonconformisul tinerei generaţii.

Înscrierile se fac foarte simplu: doritorii trebuie să posteze un comentariu pe blogul Shakespeare School, iar mai apoi să trimită eseul, completând un formular de participare.  Ceea ce îi poate determina pe adolescenţi să participe este faptul că fiecare va primi pe mail o diplomă de participare la acest concurs, iar cei mai buni se vor bate pentru 4 tabere internaţionale în Marea Britanie, la Cambridge, Oxford, Clifton College sau Harrow House  College şi zeci de alte surprize: cursuri gratuite de limba engleză, taxe de înscriere la examene  internaţionale, camere foto, cărţi, dicţionare şi multe altele.

Termenul limită de trimitere al eseului este 28 martie 2012. Vă ataşez mai jos şi filmuleţul de prezentare pe care l-au făcut cei la Shakespeare School, pe care îi puteţi vizita şi pe pagina lor de facebook pentru mai mult entertainment.

sursa foto: upitmedia.ro

 

LEAVE A REPLY