Euro 2012: Olanda-Germania 1-2. Olanda e aproape eliminată!

0
159

“Trebuie să jucăm ca o echipă. Uităm de bisericuţe şi câştigăm împotriva Germaniei”, anunţa olandezul Sneijder înaintea meciului cu nemţii, decisiv pentru viitorul Olandei la Euro 2012, după ce “Portocala” pierduse primul meci cu Danemarca (0-1). Dar mesajul mijlocaşului batav nu a fost ascultat de coechipieri. După un început bun al olandezilor, marcat de o nouă ratare a lui Van Persie, nemţii i-au călcat în picioare pe adversari.

Gomez a stors “portocala”
A fost cea mai slabă primă repriză din istorie a Olandei la o Cupă Mondială sau un Campionat European. Iar principalul vinovat pentru dezastrul batavilor a fost Mario Gomez. Atacantul lui Bayern, criticat în presa germană că este prea leneş şi indolent chiar şi după ce a adus victoria cu Portugalia în primul meci al grupei, a răspuns cârcotaşilor ca un adevărat superstar. S-a insinuat în spatele fundaşilor olandezi şi a reuşit o “dublă”, după două verticalizări de geniu ale lui Schweinsteiger, egalându-l în topul golgheterilor de la Euro pe rusul Dzagoev.

Olanda nu e încă eliminată!
A fost furtună în vestiarul “Portocalei” la pauză. Dominat tactic de Low în prima parte, Van Marwijk a simţit că e nevoie de o schimbare. A cedat glasului jucătorilor şi l-a introdus pe teren pe principalul său contestatar, Van der Vaart, care a dinamizat ofensiva Olandei. Degeaba însă. Nici măcar golul golgheterului regăsit Van Persie (73) nu a reuşit să întoarcă soarta meciului. Iar Olanda e aproape eliminată de la Euro. Batavii speră doar ca marea rivală, victorioasă ieri seară, să îşi respecte blazonul şi să o învingă duminică pe Danemarca.
Chiar dacă a pierdut ambele meciuri disputate până acum la Euro, Olanda păstrează şanse de calificare în sferturi. Cu o victorie la minim două goluri în faţa Portugaliei, coroborată cu un eşec danez în faţa Germaniei în ultima etapă, olandezii merg mai departe.

Citește mai multe pe prosport.ro.

LEAVE A REPLY