DEFINITIV: Miron Mitrea, 2 ani cu EXECUTARE pentru fostul ministru PSD

0
380

BeFunky_miron-mitrea.jpg

Fostul ministru Miron Mitrea a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru luare de mită.

Pe 15 octombrie 2014, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, judecătorii dispunând şi confiscarea sumei de 169.000 lei. Mitrea a făcut apel, dar judecătorii ÎCCJ au menţinut pedeapsa cu închisoarea. Instanţa supremă a dispus şi confiscarea a 300.000 de lei.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea a primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC. DNA a susţinut că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

LEAVE A REPLY