Rareș Fogaș: Mai e careva Charlie?

1
471

charlie-hebdo-copertaDe fapt nici nu mai știu cât a trecut de când s-a petrecut crima de la Charlie Hebdo. Nici nu am reușit, la vremea aceea, adică începtul anului 2015, să urmăresc cu atenție deșfășurarea evenimentelor. Eram în camera mea de cămin și iubita mea se uita pe net la ce se mai întâmpla în lume. Atuncea a zis, din senin: ce naiba înseamnă Je suis Charlie? A continuat: cred că a avut loc un atentat terorist la o redacție din Franța. Ea a citit în continuare informații despre acest fapt. Cât despre mine, chiar era ultima mea grijă.

Pe parcursul zilelor care au urmat atentatului terorist de la Charlie Hebdo toate televizoarele erau pline de știri despre crimă. Și mă refer la crima asupra oamenilor care se aflau la sediul revistei, pentru că despre uciderea celor 3 bărbați implicați în acest atentat nu prea s-a comentat. Asta mă face să pun un semn de întrebare.

Deci televizoarele erau pline de știri dar mai ales ce era pe net. Siteurile de știri gemeau de Je suis Charlie și începuseră să apară și cretinei care nu erau Charlie, scriind despre ce nasoi erau acei jurnaliști care își băteau joc de o religie întreagă și de toți cei care o împărtășeau, făcând abuz de libertatea de exprimare, despre care nimeni de fapt habar nu are ce e aia, care sunt limitele ei, unde se poate vorbi despre așa ceva. E un refren pe care oamenii democrației în stadiu final prin care trece civilizația occidentală adoră să îl audă și să îl intoneze strâmb.

Dar blogurile și facebookurile. Toate strâmbele care nu au văzut o pagină de revistă Charlie Hebdo s-au făcut peste noapte Charlie. Și blogărașii, vai ce sinistru. Se trasau tabere în social media cine e Charlie cine nu e Charlie, fără ca măcar unul dintre ei să intuiască ce e aia să fi Charlie.

Până la urmă, părerea părerile generale(că erau și nu erau Charlie. Ce să faci, devine după facultăți) au rămas la nivelul de impresii palide și împuțite. Se dădea cu părerea violent, în stânga și în dreapta, cum spunea profesorul meu Boaru, despre o poveste atât de delicată.

Prima părere era că teroriștii, fundamentaliștii și arabii ăștia nenorociți și islamiști sunt un pericol mondial. Au comis o crimă care nu suportă iertare sau uitare, iar Charlie Hebdo sunt niște victime ale extremismului.

A doua părere era și mai trist de auzit, și mai greu de suportat. Fumam o țigară în curtea căminului și aud o proastă vorbind cu un prostălău: Ai auzit de ăia care i-au împușcat pe ziariștii ăia în Franța? Nu mai știu cum îi chema, o revistă din asta de făcea mișto de musulmani. Da, și au venit teroriștii de i-au omorât pe toți ăia. Da… și-au căutat-o.

Mai exista și o poziție asupra fenomenelor, conform căreia comentatorii așezați subliniau: condamnăm crima teroriștilor, dar nu suntem Charlie pentru că ei sunt obraznici și nu își dau seama că libertatea lor se termină unde începe libertatea celuilalt, ca într-un soi de contract al lui Rousseau, încercat a fi animat în contextul actual.

O astfel de poziție este și comentariul lui Dorian Furtună, etolog și blogger Adevărul. El prezintă 5 motive pentru care nu este Charlie. Ele sunt în spiritul acestei poziții. Totuși, am găsit un element care m-a întristat. Dorian Furtună scrie: Ceea ce li s-a întâmplat jurnaliştilor de la Charlie Hebdo pare a fi una dintre cele mai oribile şi de neiertat crime din acest secol. Îmi pare rău pentru ei, dar totuşi nu mă pot autoidentifica cu libertatea lor de a jigni în mod constant şi intenţionat. Condamn crima, dar dezaprob şi provocările care generează crime.  Nu înțeleg care sunt provocările care generează crime în cazul Charlie Hebdo. Că o crimă (în asnsamblul ei, mă refer) a fost comisă e adevărat. Și că ea a fost generată ne vine la fel de lesne în minte. Dar să lăsăm provocarea crimei pe seama unor caricaturi cu musulmani mi se pare pripit, cel puțin. Se apropie de părerea cretinei care stă cu mine în cămin, mutând ce-i de mutat, în comparație cu textul lui Dorian Furtună, unul de altfel înțelept și de bun simț, printre extrem de puținele pe această temă. De amintit aici argumentul său cu privire la ipocrizia pipițelor din presă și de pe facebookuri: Eu prefer să mă abţin de la asemenea asocieri şi autoetichetări. Şi găsesc cel puţin cinci motive pentru asta (deşi alţii, cu siguranţă, ar găsi şi mai multe). Bolduit și în original.

În gândul găsim un text al lui Florin Negruțiu, care nu știu să vă zic cine e. Articolul său este elogiator în privința zicalei „Je suis Charlie”. Autorul scrie: Je suis Charlie este o victorie a vieţii, într-un moment în care moartea citeşte ziarul. Metafora mi se pare de-a dreptul cretină, iar din câte înțeleg ideea textului este că popularizarea mottoului Je suis Charlie peste tot în rețelele de socializare este o dovadă de revitalizare a civilizației occidentale, despre care s-a zis și, consider eu, pe bună dreptate s-a constatat, că e pe ducă. „Civilizaţia apuseană îşi redescoperă şi îşi afirmă una dintre valorile fundamentale care stă la baza ei: libertatea de exprimare. Je suis Charlie înseamnă că îţi respect libertatea de a spune ce spui, chiar dacă poate nu îmi place ce spui. Într-o lume în care mulţi au tentaţia de a suprima libertăţile individuale, civilizaţia occidentală îşi găseşte forţa de a-şi exprima credinţa fundamentală în viaţă şi libertate.”, adaugă Florin Negruțiu.

De parcă supraasimilarea asta a mottoului ar fi una conștientă. De parcă moda ar fi conștientă.

Este înspăimântător să îi asculți pe cretinii care sunt Charlie și pe ăia care nu sunt. Povestea Charlie Hebdo ar trebui să fie conservată în medii restrânse. Horcăielile porcilor înfometați ar trebui să stea departe de astfel de intensități. S-ar putea să se înece la un moment dat, nemaifiind concentrați asupra lăturilor din troacă. Și fierturile împrăștie miros apetisant de terci. Dar e de înțeles, porcii nu și-au putut ridica niciodată ochii spre cer. Au făcut o ceafă groasă și păroasă de la stat în cur și scris pe net.

Și apropo. Nu i-a întrebat nimeni pe băieții ăia jihadiști dacă aveau probleme cu capul? Poate nu erau „în deplinătatea facultăților mintale”. N-am văzut nicio pipiță indignată de practicile astea total nedemocratice ale poliției franceze.

1 COMMENT

  1. Mai, Rares Fogas, da tu cine esti ? dai in stanga si in dreapta fara sa ne spui, de fapt, ce a fost si cum a fost ? si , pana la urma, daca libertatea de exprimare este atat de mare, ce-ar fi ca in loc sa ne salutam sa ne tragem cate o injuratura ?

LEAVE A REPLY