Călin Popescu Tăriceanu le RÂDE ÎN NAS liberarilor care vor să-l schimbe: Ce gest amuzant a făcut

0
147

Liderii Partidului Național Liberal au purtat negocieri cu celelalte formaţiuni politice pentru a forma o nouă majoritate în Senat şi au demarat procedura de strângere de semnături pentru revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului, informează romaniatv.net.

tariceanu-radu stroe2_rsz

Liberalii vor să propună săptămâna aceasta în şedinţa Biroului Permanent revocarea lui Tăriceanu, însă au luat în calcul şi amânarea schimbării lui Tăriceanu pentru săptămâna viitoare.

PNL vrea să îl susţină pentru şefia Senatului pe co-preşedintele PNL Vasile Blaga.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tariceanu nu a stat degeaba şi a reacţionat cu un gest amuzant comparând acțiunile liberalilor cu o piesa de Caragiale.

„Situația e cea pe care o vedeți și dumneavoastră, seamănă puțin cu povestea cu steagurile relatată de Ghiţă Pristanda în piesa lui Caragiale. În fiecare săptamână mai sunt racolaţi cativa senatori, așa încât probabil ca, într-o zi, ne vom trezi că grupul e mai mare decât numărul senatorilor aleși”, a declarat Călin Popesu Tăriceanu.

În același context, Tăriceanu a fost întrebat dacă reprezentanții grupului PNL din Senat au înaintat Biroului Permanent al Camerei Superioare semnăturile strânse în vederea întocmirii unui proiect de hotărâre privind revocarea sa din funcție.

„Până în momentul de față nu am cunoștință de așa ceva. Dacă sunt strânse mai mult de o treime, foarte bine”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

Totodată, președintele Senatului a arătat că, dacă se va schimba majoritatea în Senat, atunci se poate pune problema alegerii unui nou preşedinte.

„Eu nu mă cramponez de această funcţie. (…) După cum vedeti, sunt bine-mersi și imi văd de treabă. În politică trebuie să te acomodezi și cu astfel de situații”, a precizat Tariceanu.

LEAVE A REPLY