FOTO: O româncă a câștigat concursul de fotografie organizat de National Geographic Traveller din Marea Britanie

0
748

alecsandra dragoiAlecsandra Raluca Drăgoi a câștigat concursul de fotografie Travel Photography Competition 2015. Fotografia sa surprindea momentul când un copil își dezvelește capul din blana de urs pe care o purta, în cadrul unui obicei de Anul Nou. Imaginea a fost realizată în Comănești, județul Bacău. 

 

Fotografia sa, câștigătoarea secțiunii People, cât și celealte fotografii finaliste, vor fi incluse într-un supliment al revistei National Geographic Traveller din Marea Britanie.

“Participanţii se îmbracă în blănuri de urs care au fost păstrate timp de sute de ani, nu provin de la urşi care au fost ucişi în timpul acestui ritual şi nici special pentru acest obicei. Ursul este un simbol al României, iar când am descoperit această tradiţie am fost fascinată”, a declarat Alecsandra Raluca Drăgoiu.

“Aceasta a fost una dintre imaginile noastre favorite imediat ce a fost înscrisă în concurs. Este o poveste captivantă care se desfăşoară în această imagine şi care îl face pe privitor să vrea să ştie mai mult. La National Geographic Traveller, ne mândrim cu faptul că prezentăm lumea din jurul nostru, de la subiecte atrăgătoare şi convingătoare, la controverse, iar Alecsandra a făcut exact acest lucru”, a declarat Chris Hudson, Art Editor la National Geographic Traveller, conform mediafax.ro.

FOTOGRAFIA CÂȘTIGĂTOARE:

foto: Alecsandra Raluca Drăgoi
foto: Alecsandra Raluca Drăgoi

LEAVE A REPLY