CRUNT Elena Udrea CONFIRMĂ că Eduard Hellvig este OMUL lui VOICULESCU

0
169

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus joi de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al Serviciului Român de Informații.

udrea-eduard-hellvig.jpg

Potrivit unor surse, pe vremea USL, Hellvig ar fi fost sursa de informaţii lui Dan Voiculescu din PNL. Iată că şi deputatul Elena Udrea confirmă această INFORMAŢIE pe pagina sa de Facebook. Astăzi, la scurt timp după propunerea preşedintelui Iohannis, publicaţia noastră a publicat o ştire în care arătă că Hellvig, fostul sfătuitor al lui Antonescu, era OMUL lui Voiculescu „plantat” la liberali.

Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. smile emoticon
Îl felicit pe Dan Voiculescu – nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România.
Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie.
PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu”, scrie Udrea pe Facebook.

LEAVE A REPLY