Andrei Marga: Punct si de la capat

1
351

Cine ia decizii in Romania actuala se afla in fata alternativei: sa continue abordarea din ultima decada sau sa procedeze la reconstructie? Ambele variante au avocati.

Sedinta Delegatiei Permaneta a PNL, in Bucuresti

In conditii normale, insa, ceva se continua atunci cand a adus ceva pozitiv. Din nefericire, cei zece ani trecuti nu pot fi citati sub acest aspect. Se invoca intrarea in UE si NATO, dar, la drept vorbind, aceasta s-a pregatit in regimurile anterioare. Actiunile anticoruptie s-au soldat deocamdata cu sporirea coruptiei. Iar daca se pretind „reforme”, atunci avem de a face doar cu o confuzie de termeni. Nici in educatie, sanatate sau in alte sectoare nu a fost vorba decat de incropeli, iar masurile au marit de fapt dezorientarea. Peste toate, au fost ani irositi in palavrageli si lupte oarbe, din care nu a ramas nici macar un proiect, in vreme ce alte tari au inaintat, chiar si in criza din 2008-2014 sau in mediul noii sciziuni internationale. Nu mai vorbim de vasta invrajbire ce a rezultat in societate din confuzia valorilor.

Dincolo de flatari de ocazie, situatia este dificila, incat reconstructia nu are alternativa mai buna. „Punct si de la capat”, cum s-a spus, este formula potrivita. Am argumentat cu ani in urma ca „Romania a facut pasi mari dupa 1989 pentru a deveni membru al comunitatii europene si a inaintat pana la integrarile euroatlantice amintite. Dar dupa ceea ce s-a petrecut intre timp (recrudescenta tentatiilor de dictatura, fie ea si tainuita si sterila), intreaga constructie de acum un deceniu are nevoie de o reconstructie”. In prezent, pana si sustinatori ai regimului recent incheiat recunosc ca a fost un derapaj ce nu merita continuat. Se poate spune, dincoace de toate, ca, asemenea altor tari, Romania a parcurs dupa 1989 „reforma recuperatoare” (ca sa preiau termenul lui Jürgen Habermas), dar resimte nevoia reformelor de sincronizare cu nivele atinse in Uniunea Europeana si a reformelor de infruntare a globalizarii, de prea multa vreme amanate. O reconstructie le-ar pune in miscare.
Orice solutie s-ar adopta, va trebui plecat de la o stare ce nu este oarecare S-a ajuns, de pilda, la cel mai mic efectiv de lucratori si la cea mai intinsa emigratie din istoria tarii. Accesul producatorilor romani, incepand cu agricultorii, pe piete a ramas ingreunat. Fiecare institutie a fost deturnata de la sensul ei: partidele se strang in jurul liderilor, parlamentul aproba ordonante, educatia face festivitati, cercetarea stiintifica numara articole, cultura exalta improvizatii, diplomatia se multumeste cu poze. Inca nu s-a ridicat valul de pe coruptia curenta a programelor europene, a functionarii institutiilor, pentru a se vedea ceea ce s-a intimplat de fapt. S-a creat convingerea ca oricine poate fi demnitar, hotarator este sa apartina coteriei ce a castigat. Din nefericire, Romania a dat in ultima decada exemple de „patologii” ale democratiei – numite deja in dreptul constitutional “presedintie africana”, „constitutie fara constitutionalism”, „guvernare prin antagonizare”. Personalizarea functiilor, in formele „eu imi doresc”, „eu decid”, e socotita in mod fals ca naturala.

Retrospectiva precisa ne arata zece ani de amatorism al guvernarii, mascat de apelul la valori esentiale pentru o societate moderna: anticoruptie, liberalizare, occidentalizare. Tocmai nepriceperea a facut ca rezultatul sa fie o societate plina de fracturi, ce a devenit prada usoara pentru criza izbucnita in 2008.

S-a format un nou elan, odata cu coalitia social-liberala din 2012 si cu lideri ce pareau sa conlucreze la un „nou fel de a face politica”. Parea ca politica inteleasa ca simpla aranjare in functii publice si politica lipsita de esafodajul priceperii sunt pe duca. Liderii, insa, nu s-au dovedit a fi la inaltimea sansei istorice – nici ca pregatire si nici ca intelegere a politicii. Fiecare a vrut pentru sine totul, cu orice mijloc, incat au cazut pe rand.

Pe fondul prabusirii coalitiei social-liberale, in 2014, veleitarii, care rasar ca ciupercile in umbra neajunsurilor, preseaza la continuitate cu ultima decada luand iarasi in desert valorile mentionate. Elementarismul asalteaza viata publica, chiar daca protagonistii nu au ce prezenta – nici ca realizari personale si nici ca proiecte. O gandire creativa a realitatii, de care este nevoie, este impiedicata de un nou oportunism, inspirat din geopolitica diletanta, care nu este decat o alta amanare a dezvoltarii.

Fata de toate acestea – un regim detestat, esecul celor care au promis inlocuirea lui, veleitarii gata sa ocupe pozitii vacantate – alegerile prezidentiale din noiembrie 2014 au deschis o sansa rara, sansa unui nou inceput, prin reconstructia institutiilor si politicilor.
Desigur ca reconstructia este mult mai dificila decat politica curenta. Reconstructia cere nu doar priceperea de a crea majoritati in Parlament. Sa nu uitam ca o tara ca Chile, care a facut cotitura istorica tot in decembrie 1989, a adoptat legile reformei cu majoritate adversa: proiectele au fost atat de bine elaborate, incat populatia le-a imbratisat, iar parlamentarii nu si-au permis sa nu le voteze. La drept vorbind, Romania a avut in 2012-14 o ecrasanta majoritate pentru a face reforme. Au lipsit insa proiectele, priceperea organizarii si a fructificarii sansei. Fara proiecte, nici detinerea majoritatii nu rezolva ceva. Daca nu exista un program serios, nu rezolva ceva nici chiar preluarea guvernarii. Simplu spus, guvernarea nepregatita si majoritatea fara orientare nu duc decat la continuarea trecutului.

Se stie de multa vreme ca numai cu o dispozitie mentala a populatiei la schimbari se poate scoate Romania din marasm. Chiar si dupa deceptii, aceasta dispozitie exista. O dovedesc alegerile din noiembrie 2014, ca si referendumul de demitere a presedintelui din vara anului 2012 sau alegerile parlamentare ce au urmat. Populatia si-a dat seama de contrafacerea din miezul regimului si de nevoia unei schimbari adanci.

Numai ca si dispozitia amintita depinde de ceea ce se face de catre cei responsabili. Nu da rezultate amanarea schimbarilor sub argumentul ca ele sunt planuite pe multi ani. Nu da rezultate nici considerarea modificarii legilor – care este treaba legiuitorului – ca substitut al crearii de locuri de munca, al lichidarii saraciei, al democratizarii pur si simplu.

O dispozitie mentala este o conditie necesara, dar nu si suficienta. O alta conditie a reconstructiei este clarificarea actiunilor. Cei adusi la decizii in administratie in ultima decada nu prea erau in stare sa puna pe doua pagini un proiect. Nu mai vorbesc de lipsa de experienta, in pofida diplomelor de carton. Dupa tot ceea ce s-a petrecut, decidentii trebuie reobisnuiti cu cultura proiectarii. Admirata reconstructie postbelica a Germaniei s-a facut, in fapt, printr-o noua abordare a realitatii, folosind traditia de conceptualizare, iar unele dintre secretele dinamicii Chinei de astazi au fost tocmai noua considerare a adevarului (trecand de la clisee la fapte) si incurajarea conceptualizarii (prin gandirea realitatii in directia inovarii). Romania ar proceda intelept daca cetatenii ar fi incurajati sa propuna solutii. Inainte de „guvern puternic” – eticheta acoperitoare la noi pentru guverne debile profesional – Romania are nevoie de un guvern competent.

Fapt este ca nici masuri utile (privatizare, cota unica etc.) nu-si dau masura in afara unei schimbari cuprinzatoare. Ca si pana acum, se pot adopta legi, dar nici una nu rezista. La noi, conceperea sistemului este prea des tradata de preferinta pentru actiuni punctuale. Dupa multe incercari de-a lungul deceniilor, se stie, Polonia a infruntat sistematic realitatile, a recurs la meritocratie si a ajuns la situatia de acum.

Nu da rezultate asteptarea ca din palate sa vina proiecte de schimbare. Aceasta nu pentru ca puterea este impartita sau puterea executiva ar fi in alta parte, ci pentru ca numirile in functii nu se fac dupa pricepere. In plus, in deceniile recente, chiar cunostintele despre dezvoltare si modernizare – de care soarta Romaniei ramane legata – s-au innoit profund: sunt deja multe teoreme noi, noi corelatii, noi strategii, care, din pacate, nici macar nu sunt sesizate. Decidentii nostri se misca inauntrul unor conceptualizari uzate, parasite de mult. Pentru asemenea proiecte trebuie apelat la alti oameni – la oameni care au nu vedenii prin palate istorice, nu convingeri de circumstanta, nu cv-uri de mucava, ci priceperi confirmate, cunostinte de teorie recenta a dezvoltarii si capacitatea de a le pune in lucru. Din capul locului, nu da rezultate aducerea la decizii a celor care au sprijinit masurile unui regim funest.
Presedintiile de state cu atributii executive lasa sa se observe doua traditii. Una este cea a consilierilor de inalta competenta, capabili sa gandeasca o cotitura in viata societatii (cum a fost echipa lui John Kennedy, cu Galbraith, la economie, Rostow la politica, Sorensen, la comunicare etc., drept consilieri desemnati, si cu Harriman, Cabot Lodge, generalul Taylor, Ball, de pilda, in roluri influente, pe langa Rusk, McNamara si multe alte personalitati veritabile la decizii ministeriale). Alta este traditia consilierilor cu rol eminamente secretarial (echipa lui Sarkozy, de pilda), din regimuri interesate mai mult de alegerile viitoare decat de starea societatii. Reconstructia se face aderand la prima traditie.

De unde mai pot sa vina proiectele? Germania s-a reconstruit folosind exemplar personalitatile publice si institutele ei de cercetare. In definitiv, generatia unor oameni precum Habermas, Böll, Gras, Ratzinger, Spaemann, Luhmann, Brozsat, Eiken si multi altii a pus umarul la necesarele clarificari de directie, iar institutele de cercetare le-au sprijinit. Numai unde capetele cele mai pricepute dintr-o societate sunt folosite, se poate face cotitura.

In situatia data, solutia consta si la noi in a pune in functiune institute de cercetare care sa sprijine efortul de concepere a masurilor. Stim ca, din pacate, multe institute din tara sunt decorative, caci Romania a revenit vartos la ocuparea posturilor ca sinecuri. Este insa nevoie acuta de institute care sa explice, sa proiecteze, sa intre in dezbaterea publica. Pe de alta parte, cercetatorii insisi vor trebui sa asume adevarul ca nu poate fi viata stiintifica demna de nume acolo unde in jur staruie saracia, coruptia, incultura. Contabilitatea publicatiilor nu tine loc de inovatie.

In Romania, ca pretutindeni, nu se poate face un pas inainte fara democratie deliberativa. Din nefericire, daca in clipa de fata s-ar pune intrebarea care dintre cei care aspira sa decida are vreun proiect propriu-zis de pus in dezbatere, va fi nevoie de cel mult degetele unei maini pentru a numara. Este urgent sa se iasa din politica de vorbe, din cultura de pareri, din diplomatia de sueta, spre lucruri serioase. Lucrul bine facut trebuie mai intai bine gandit.
Iar pentru a gandi bine este indispensabil ca cineva sa lamureasca ceea ce este de facut prin analiza cultivata, in solitudinea reflectiei si dialogul elaborarii. Altfel, ne vom trezi din nou, precum astazi, dupa o alta perioada in care acumularile sunt infime, iar veleitarii ne inunda cu improvizatii pentru a da senzatia normalitatii intr-o societate coplesita de lipsuri.

SURSA: Ziuadecj.ro

1 COMMENT

  1. Andrei Marga, tu in tara asta nu mai ai nimic de spus. Ce ai avut tu de spus, ai spus si romanii te-au ascultat. Mergi linistit si te spanzura, pt ca noi , romanii, in cazul tau am spus ,, PUNCT SI DE LA CAPAT”.

LEAVE A REPLY