Ce spune Elena Udrea despre DENUNŢUL lui Cocoş împotriva ei

0
205

Elena Udrea a spus, sâmbătă dimineață, la ieșirea din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că este “imposibil” ca fostul său soț, Dorin Cocoș, să fi menționat numele ei într-un eventual denunț la DNA.

 elena-udrea-cocos

Întrebată în legătură cu informațiile din presă conform cărora  fostul ei soț ar fi făcut referire şi la ea în declaraţiile pe care le-a dat în faţa anchetatorilor, în dosarul „Microsoft”, Elena Udrea a spus: „Este imposibil ca fostul meu soţ să spună aşa ceva, pentru că nu este adevărat. Mai mult nu pot comenta”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a aprobat, sâmbătă, solicitarea Elenei Udrea de a se prezenta în fața Parlamentului la votul de duminică privind ridicarea imunității sale. Fostul ministru se află în prezent în arest la domiciliu.

Întrebată cum comentează acuzaţiile din dosarul “Gala Bute”, conform cărora şi-ar fi făcut ziua de naştere cu bani primiţi ca mită, Elena Udrea a spus: „Acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea mea preventivă. Aşa cum, presupun, aţi aflat deja pe surse acest amănunt picant, ar fi intersant dacă aţi putea să aflaţi, pe surse, şi ce evoluţii au avut loc în acest dosar, ieri (vineri – n.r.), spre exemplu, evoluţii favorabile mie”.

LEAVE A REPLY