Rodica Popa: Hellvig, omul majorităţii

0
222

Zilele acestea, doamna Gorghiu şi domnul Blaga se îmbată cu apă rece că au făcut majoritate pentru viitorul şef al SRI. În fapt, de acest lucru s-a ocupat preşedintele Iohannis, care şi el, la rândul său, a fost păcălit.

alina-gorghiu-iohannisorban-pnl.hgmnrj2i73

Operaţiunea Hellvig la SRI este bine servită prin presă cu câteva zile după demisia lui Maior. Cum? Se pun pe platou mai multe nume, aşa-zise variante, pe care domnul preşedinte ar putea să le aibă. Iohannis se vede cu partidele, reprezentanţii lor, în frunte cu domnul Ponta, refuză tot, mai puţin pe una – Hellvig Eduard.

Cum se face operaţiunea? Ca o glumiţă. Nu putem accepta pe Atanasiu, e politic, nu putem pe Scutaru, e politic. Dar am auzit că v-aţi gândit la Hellvig (doar a fost propagat, pe surse, în presă), să ştiţi că pentru partidul meu această variantă ar putea fi votată, deoarece domnul Eduard Hellvig a fost un apropiat al nostru încă de pe vremea USL.

Şi, iată, cum crede Iohannis că a fisurat majoritatea. Barajul pare că se sparge şi curg pe acolo partide, deputaţi şi senatori către PNL. Nimic mai fals. Eduard Hellvig nu este omul PNL, nici independent. Sunt aproape sigură că, cel puţin de această dată, domnul Băsescu are dreptate. Hellvig este omul lui Voiculescu. Ne vom convinge de acest lucru, sper, totuşi, să nu, imediat ce vor dispărea câteva stenograme, probe din dosare – cel de şantaj pentru reclamă la apă minerală şi cel de complicitate la şantaj cu RCS&RDS.

Doamna Gorghiu este în extaz. Am auzit că se vede preşedintele Camerei Deputaţilor, al treilea om în stat. Din păcate, ea nu înţelege că jocurile sunt încă bine făcute de majoritatea lui Ponta. Ponta a îngăduit direct comunicarea celorlalte partide să sprijine nevremelnic pe Hellvig. PSD şi-a luat timp până luni să vadă dacă va simula opoziţia la Hellvig sau nu. În principiu, vor spune că vor lăsa senatorii şi deputaţii să voteze după propria conştiinţă. Dacă, în al 12lea ceas, astăzi, Antonescu va spune nu votaţi Hellvig că m-am prins că turna la Voiculescu, că ştia Voiculescu lucruri pe care nu avea de unde să le ştie, şi PNL se va conforma să nu-l voteze, omul lui Voiculescu – Edi – tot va fi numit, cu forţa, de Adevărata majoritate (PSD-UNPR-PC/PLR-PPDD-UDMR). Şi când spun majoritate mă refer la gaşca lui Ponta, nu la ce visează (speră) doamna Gorghiu. Ea, în principiu, să-şi aducă aminte că săptămâna aceasta care trece a fost înfrântă la scor de Vosganian, alt om al majorităţii, şi apoi, tot la scor, de Tăriceanu, care cu sau fără sprijinul PSD, nu cedează scaunul lui Blaga. Deşi ne aducem aminte că ne-au promis că diferenţa e mică, ba chiar că Tăriceanu nu mai are majoritate. E fâs…

Cei care speraţi să fie schimbată majoritatea în Parlament sau vedeţi un nou Guvern PNL instalat, nu vă îmbătaţi cu apă rece. Jocurile sunt făcute de Ponta, Hellvig nu schimbă nimic, doar mimează „probleme” în Coaliţie.

Şi, pe sfârşit, MRU n-a reuşit să fie propunere la SIE, ştiţi acum de ce. El nu e omul majorităţii. Ponta, din păcate, îi face praf pe Iohannis, Blaga şi Gorghiu, care nu au, momentan, soluţii să fisureze actuala Coaliţie.

LEAVE A REPLY