Edilul Ploieștiului, dus cu ambulanța la Tribunal pentru judecarea arestării preventivă

0
156

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu, a fost dus, miercuri, cu ambulanța la sediul Tribunalului Prahova, unde se va judeca cererea procurorilor privind arestarea preventivă a acestuia.

Iulian_Badescu_Primar

Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Alexandru Băloi, a declarat pentru AGERPRES că Bădescu a fost preluat de o ambulanță cu medic pentru a fi transportat la instanță.

”I s-a făcut o externare de etapă, ceea ce înseamnă că, dacă starea acestuia se depreciază în funcție de anumiți factori, atunci, în funcție și de decizia instanței, el poate reveni în spital, fără a mai trece prin procedurile impuse la Unitatea de Primiri Urgențe”, a explicat Băloi.

De asemenea, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a arătat că ambulanța cu medic nu a rămas la Tribunal, dar, dacă va fi nevoie de asistență medicală, se va interveni la solicitare.

Iulian Bădescu a fost internat, marți seară, la Secția de cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, lui făcându-i-se rău la scurt timp după ce a fost reținut și scos din sediul DNA pentru a fi transportat în arest.

Surse medicale au declarat presei că primarul Ploieștiului a fost dus, inițial, la spitalul din municipiul Câmpina, oraș în care se află arestul IJP Prahova, aici constatându-se că are tensiunea și glicemia crescute și fiind ulterior transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Primarul Iulian Bădescu era cunoscut dinainte ca având unele probleme de sănătate, el fiind bolnav cronic.

Bădescu a fost reținut marți de procurorii anticorupție, după șapte ore de audieri, într-un dosar privind infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

La ieșirea din DNA Ploiești, el a spus că a fost reținut în urma unui denunț făcut de unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Daniel Capră, care este arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DIICOT Ploiești.

”Nu înțeleg de ce DNA nu privește lucrurile în ansamblu. Nu este absolut nicio dovadă, numai un denunț al domniei sale corelat cu o acuzație de abuz în serviciu. Sper ca instanța de judecată să-și spună cuvântul’, a declarat Bădescu.

Întrebat dacă este adevărat că a luat mită, Bădescu a negat.

“Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capră — n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administrație. (…) În luna august, nu știu când, a zis (Daniel Capră — n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie și februarie cu mine, lucru total fals”, a afirmat Iulian Bădescu.

În același dosar mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.

LEAVE A REPLY