Până la faliment doar un pas

0
169

Falimentarea cetățenilor, după falimentarea producătorilor români NU este o soluție. Să ne uităm mai întâi la cauze și apoi la consecințe.

CAUZE: Oscilația bruscă a cursului francului elvețian sau al oricărei alte valute NU reprezintă o vină a cetățenilor creditați pentru care să plătească cu falimentul personal. La fel cum NU a fost o vină a exportatorilor și a producătorilor români falimentați de oscilația cursului dolarului sau a euro din 2004 și ulterior pentru a atinge rata inflației. În mare parte din cazuri, falimentele NU apar din cauza prostului management personal sau al societății, cum adeseori se spune, ci din cauza perturbațiilor externe, din cauze ce țin direct de sistemul financiar și deciziile din vârful acestuia sau de furt.

CONSECINȚE: Atât cetățenii creditați, cât și firmele producătoare au fost brusc subcapitalizați și unii falimentați. Pe scurt:

– Costul oscilației francului elvețian este plătit integral de către cetățenii creditați. Avantajați: băncile care nu au dat niciodată franci celor creditați, ci lei la cursul zilei al francului.

– Costul aprecierii leului a fost plătit masiv de către exportatorii români și prin închiderea unor mari capacități de producție românești. Avantajați: importatorii. Uitați-vă atent la politicienii care și-au construit imperii financiare din importuri!!!

AVERTISMENT: Insolvența persoanelor fizice ar trebui să fie o formă de protecție a cetățeanului și nu un cost suplimentar cu administratorul judiciar asupra celui care nu mai poate să-și plătească ratele bancare.

În cazul insolvenței persoanelor juridice doar 3% au ieșit cu capul sus, restul societăților au fost falimentate sub ‘bagheta’ administratorilor judiciari și ai lichidatorilor în legătură directă cu mafia imobiliară, cu mafia fierului vechi și nu numai. Ei există și vânează mai nou și persoanele fizice.

SOLUȚII: Protecția cetățenilor și a capacităților de producție românească pentru salvarea lor de la faliment, până nu este prea târziu, în plină criză a investițiilor și a locurilor de muncă în România. Costul pentru statul român este mult mai mic decât falimentarea cetățenilor și a firmelor. Concret, avem două urgențe:

– Planul național de salvare a cetătenilor creditați în valute cu oscilații bruște;

– Planul național de salvare a firmelor, inclusiv obligativitatea planurilor de reorganizare pentru minimum 8 ani, așa cum este în Franța, sau 6 ani cu posibilitatea dublării acestui termen, în Germania, NU de 3 ani așa cum e în România.

Atât pentru cetățeni, cât și pentru firme, se impune urgent introducerea răspunderii penale pentru încălcarea confidențialității procedurii de insolvență de către instituțiile și persoanele implicate în dosarul de insolvență. De ce? Pentru că riscul reputațional duce cel mai rapid la faliment (ex. pierderea locului de muncă, pierderea clienților etc.), înainte ca mandatarul ad-hoc aprobat de Președintele Tribunalului (menținut obligatoriu în perioada procedurii de insolvență ca specialist, mediator și cu rol superior administratorului judiciar) să evalueze și să elimine cauzele reale care au generat cetățenii furați și România furată.

În caz contrar, falimentele aduc șomeri și asistați sociali, susținuți de către cei puțini care muncesc. Este vorba despre siguranța națională a României pentru care suntem chemați să salvăm locurile de muncă, capitalul autohton, exportatorii și producătorii români. De ce? Pentru că societățile cu profil de producție sunt cele care generează servicii pe orizontală și pe verticală, adică noi locuri de muncă. Nu cunosc niciun sistem falimentar cu o bază solidă de locuri de muncă, dar cunosc multe sisteme falimentare cu hemoragii de asistați sociali, falimentări, blocări frauduloase de finanțări și creditări, inclusiv blocări de fonduri europene nerambursabile atât de necesare reindustrializării României.

Așadar, dacă mai e cazul, specific clar:

Nu vă bucurați că vecinul dumneavoastră ‘lacom de credite în franci’ (cum se hazardează aiurea unii) intră în insolvență personală, căci îl veți întreține tot dumneavoastră, cei care munciți și plătiți taxe la stat!

Nu vă bucurați nici că luați 12 sau 16 salarii compensatorii pentru că o firmă de stat intră în faliment, căci e mult mai greu să construiești o capacitate nouă de producție decât să o modernizezi pe cea existentă și cu un brand puternic pe piață!

Nu vă bucurați că patronul dumneavoastră ‘hapsân’ dă faliment, căci rămâneți fără loc de muncă!

LEAVE A REPLY