Aeroportul din Copenhaga a fost redeschis după ce o alertă teroristă nu s-a confirmat

0
204

Terminalul 3 al aeroportului din Copenhaga a fost redeschis miercuri după ce fusese evacuat timp de 90 de minute din cauza descoperirii unui bagaj suspect, informează DPA.

extension tiff.

‘Ridicăm alarma pe aeroport. Au existat zvonuri despre o bombă. Bagajul a fost verificat. Nu au fost găsite bombe’, a anunțat poliția daneză pe Twitter.

Administrația aeroportului i-a avertizat pe pasageri să se aștepte la întârzieri.

Aeroportul din Copenhaga este cel mai aglomerat din Scandinavia, fiind tranzitat de peste 22 milioane de pasageri numai de la începutul lunii octombrie.

Măsura a fost luată ‘din cauza situației nesoluționate din câteva state europene’, a indicat poliția.

ORA 14.20 Un terminal al aeroportului din Copenhaga, evacuat din cauza unui bagaj suspect

Terminalul 3 al Aeroportului din Copenhaga a fost evacuat miercuri după descoperirea unui bagaj suspect, a declarat o purtătoare de cuvânt, citată de AFP și Reuters.

‘A fost semnalat un bagaj suspect. Poliția anchetează’, a spus Sisse Hansen. Îmbarcările au fost mutate pe alte terminale, a precizat ea.

În același timp, compania de transport cu metroul a anunțat că stația de metrou din aeroport nu poate fi folosită.

Poliția din Copenhaga a precizat într-o postare pe Twitter că se îndreaptă spre o ‘situație suspectă pe aeroportul Kastrup’ și că terminalul 3 este evacuat.

LEAVE A REPLY