Parlamentul rus ar putea lua în discuție, vineri, trimiterea de trupe terestre în Siria

0
196

Cele două camere ale parlamentului rus – Duma (camera inferioară) și Consiliul Federației (camera superioară) – se vor reuni, vineri, 20 noiembrie, în ședință comună, pentru a discuta probleme legate de lupta împotriva terorismului, potrivit unui comunicat al legislativului rus, preluat de newsru.com.

russians-march

Comunicatul nu oferă mai multe detalii, dar, potrivit presei ruse, în cadrul reuniunii ar putea fi luată în discuție problema trimiterii de trupe terestre în Siria.

Moscova, care a lansat la sfârșitul lunii septembrie o campanie aeriană în Siria, a exclus până în prezent o operațiune terestră a armatei ruse în această țară, dar este posibil ca poziția conducerii ruse în această privință să se fi schimbat, după ce Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a stabilit că tragedia aviatică de la 31 octombrie din Egipt, în care a fost implicat un avion rus având la bord 224 de persoane, a fost provocată de un act terorist, notează sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat miercuri să comenteze informațiile legate de faptul că una din temele reuniunii de vineri a celor două camere ale parlamentului rus ar putea fi legată de începerea unei operațiuni terestre în Siria, amintind că președintele Vladimir Putin a afirmat în repetate rânduri că Rusia nu intenționează să efectueze o astfel de operațiune.

LEAVE A REPLY