Tobă: Un obiectiv prioritar al mandatului meu este creșterea gradului de siguranță a cetățeanului

0
203

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a declarat marți, la ceremonia de învestire, că un obiectiv prioritar al mandatului său este creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

petre-toba

“Știu foarte bine care sunt așteptările colegilor mei și ale cetățenilor față de MAI — seriozitate, integritate și profesionalism. Acestea sunt principalele repere pe care le am în vedere la conducerea ministerului. Un obiectiv prioritar al mandatului meu este creșterea gradului de siguranță al cetățeanului, iar aici am în vedere toate componentele care alcătuiesc mediul de securitate internă — siguranța pe stradă, în spațiile publice, școli, protejarea cetățenilor în raport cu infracționalitatea sau în fața riscurilor asimetrice, dar și pregătirea pentru un răspuns cât mai eficient în situații de urgență”, a afirmat Tobă.

Potrivit acestuia, 2016 se anunță un an deosebit de important pentru procesul democratic din România, iar misiunea MAI este de a sprijini Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central în organizarea alegerilor pentru a asigura echidistanța și legalitatea procesului electoral.

“Voi avea în vedere și provocările din plan european, inclusiv raportat la fenomenul migraționist și la mecanismele de securitate a cetățenilor europeni sau ale sistemului comun de azil. Prevenirea și combaterea terorismului necesită o abordare proactivă și un efort comun din partea tuturor agențiilor de aplicare a legii atât naționale, cât și internaționale. În calitate de ministru al Afacerilor Interne voi continua excelenta colaborare cu instituțiile din domeniul securității naționale, dar și cu instituțiile de aplicare a legii din UE și Statele Unite ale Americii”, a arătat Tobă.

LEAVE A REPLY