Bashar al-Assad: În Siria nu poate începe o tranziție atât timp cât rebelii controlează teritorii

0
180

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat miercuri că țara sa devastată de război nu este un teren fertil pentru gruparea Statul Islamic (SI) și reproșează Occidentului că este responsabil pentru nașterea organizației jihadiste, relatează AFP.

GTY_bashar_al_assad_damascus_tk_130829_16x9_608

“Pot să vă spun că DAESH (acronimul arab al SI) nu dispune de un incubator natural, un incubator social în interiorul Siriei”, a declarat Al-Assad în cadrul unui interviu pentru postul italian de televiziune Rai.

El a insistat asupra faptului că jihadiștii antrenați în Siria pentru a comite atentatele de la Paris și din alte locuri sunt capabili de acest lucru datorită “susținerii turcilor, saudiților și qatarioților și, bineînțeles, datorită politicii occidentale care i-a susținut pe teroriști în diferite moduri”.

SI “nu a început în Siria, ci în Irak și, înainte, în Afganistan”, a spus Bashar al-Assad, făcând referire la o declarație a fostului premier britanic Tony Blair, conform căruia “războiul din Irak a contribuit la crearea SI”. “Mărturia sa reprezintă proba cea mai semnificativă”, a afirmat președintele sirian.

Atentatele de la Paris, revendicate de SI și care s-au soldat cu 129 de morți săptămâna trecută, au dus la accelerarea discuțiilor pentru găsirea unei soluții pentru războiul din Siria, dar continuă să treneze asupra sorții lui Bashar al-Assad.

Din 2011, războiul din Siria s-a soldat cu cel puțin 250.000 de refugiați și de strămutați. Mai multe teritorii siriene se află în prezent sub controlul grupării SI și a altor grupuri armate.

Al-Assad a afirmat miercuri că nu poate exista un calendar de tranziție care să prevadă organizarea de alegeri în Siria, atât timp cât unele regiuni ale țării sunt controlate de rebeli.

“Acest calendar poate începe odată ce vom începe să învingem terorismul. Nu puteți obține nimic din punct de vedere politic atât timp cât aveți teroriști care controlează zone numeroase din Siria”, a spus el. Odată această situație soluționată, “un an și jumătate până la doi ani este o perioadă suficientă pentru o tranziție”.

LEAVE A REPLY