În ce condiţii PSD va sprijini Guvernul lui Cioloş

0
376

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți că termenul de 10 decembrie pentru depunerea proiectului de buget la Parlament este prea îndepărtat și a subliniat că, pentru a avea în continuare sprijinul PSD, Executivul trebuie să păstreze în acest proiect măsurile care aduc bunăstare românilor.

Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat (PSD), in care se alege presedintele formatiunii

“Cred că termenul de 10 decembrie este prea îndepărtat. De ce le trebuie atât de mult timp? Discutăm de un Guvern format din experți care teoretic ar trebui să știe lucruri, au câteva zile de când au ajuns la ministere, nu au plecat de la zero, ministrul Teodorovici le-a lăsat un proiect de buget încheiat. Sigur, e libertatea dumnealor să îl modifice, dar trebuie să păstreze în el, pentru a continua sprijinul nostru, măsurile bune care aduc bunăstare românilor, atât companiilor și de stat și private, cât și persoanelor fizice, cetățenilor. Ar trebui să se gândească Guvernul că orice întârziere de depunere a bugetului în Parlament întârzie foarte mult adoptarea bugetelor locale și măsurile economice care trebuie să fie implementate”, a precizat Dragnea după întâlnirea informală pe care a avut-o alături de alți colegi din PSD cu reprezentanți ai UNPR.

Parlamentari ai PSD și UNPR au avut, marți, o întâlnire informală într-un restaurant din București, unde au decis că vor colabora în continuare în Parlament.

LEAVE A REPLY