DNA preia dosarul lui Gabriel Oprea

3
830

Gabriel Oprea va fi cercetat pentru abuz în serviciu de procurorii DNA. Parchetul General și-a declinat competența de soluționare a dosarului “Coloana oficială” în favoarea DNA.

oprea-gabriel

Decizia survine în condițiile în care DNA deschisese încă de ieri un dosar penal cu privire la Gabriel Oprea, în baza unor denunțuri. Acestea îl vizează atât pe Gabriel Oprea, cât și pe procurorul general Tiberiu Nițu și Prea Fericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Parchetul General a confirmat printr-un comunicat de presă decizia.

“Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din data de 6 noiembrie 2015, declinarea cauzei privind accidentul rutier produs la data de 20 noiembrie 2015 în București, soldat cu decesul numitului Gigină Cosmin Bogdan (agent de poliție), în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, apreciind că în cauză există indicii de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la modul de constituire și folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne”, se arată în comunicat.

sursa: profit.ro

3 COMMENTS

  1. Ei nu fac fata au pasat la altii…acum oamenii ce zic uite si asta e corupt, e anchetat de DNA..ca asta intelege romanul…

  2. Cum poate fi vinovat Oprea de moartea politistului??? L-a impins Oprea in groapa nesemnalizata din asfalt??? la pus Oprea sa isi ia motocicleta pe ploaie??? Voi cred ca nu ganditi.

LEAVE A REPLY