Ministrul Transporturilor: ‘Sunt spaima șantierelor’

0
177

ministrul-transporturilor-dan-costescu

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, se declară “spaima şantierelor”. Întrebat dacă merge în controale, ministrul a declarat, intr-un interviu pentru Mediafax:

“După cum ştiţi, sunt spaima şantierelor. Unu, pentru că îmi place să mă duc des şi mai înţeleg şi lucrul de acolo şi îi alerg foarte mult pe colegii cu care merg. Mi se reproşează constant. Se vor face controale în mod regulat, eu voi face sigur aceste controale. I-am încurajat pe toţi colegii de pe nivelurile de conducere sau de execuţie să facă acest lucru. Este important să reglăm acele mecanisme prin care oamenii noştri să fie permanent nu în vizită ci la lucru acolo, pe aceste şantiere. În afară de acest portofoliu de lucrări “în continuare”, care va avea o contribuţie foarte mare, pentru că va creşte numărul de km finalizaţi, nu neapărat lansaţi, mai avem şi lucrările noi. E o componentă important pentru că este de fapt ceea ce şi-a propus guvernul Cioloş, să lanseze proiecte noi, să deblocheze proiecte vechi, care dintr-un motiv sau altul nu au putut demara. Vorbim aici de începerea lucrărilor la Piteşti-Sibiu, care este probabil subiectul numărul 1, deblocarea, la început doar pe capete, a lui Comarnic-Braşov, este vorba de Coridorul IX, profil de drum expres, Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani, deci Axa Nord-Sud. Este vorba, de asemenea, de deblocarea Axei Est-Vest, Moldova a fost până acum cumva văduvită de infrastructură şi chiar şi de proiecte şi acum vom încerca să remediem acest lucru. Axa Est-Vest este practic porţiunea estică a Autostrăzii Montana, care face legătura între cele două provincii, Ardealul şi Moldova, şi ne ocupăm în acest moment de varianta est, Târgu Neam-Iaşi-Ungheni, care ne mai oferă un avantaj, de a ne pregăti să ne legăm cu Moldova, un obiectiv strategic al României”.

LEAVE A REPLY