Un grup parlamentar a fost DESFIINTAT. A functionat ILEGAL

0
218

parlament-vot

Un grup parlamentar a fost desfiintat marti printr-o decizie a Comisiei Juridice. Aceasta a constatat ca inca de la infiintarea grupului parlamentar PND acesta nu a indeplinit normele legale de existenta.

Cei care au militat pentru desfiintarea grupului PND, au fost cei de la UNPR, prin vocea deputatului Eugen Nicolicea. El a explicat ca in plenul Camerei Deputatilor nu a fost anuntata infiintarea unui nou grup, ci simpla schimbare a denumirii grupului PP-DD de doua ori. Iar in conditiile in care niciun membru al acelui grup nu mai era si membru al PP-DD, grupul nu putea functiona.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a explicat ca fiind alesi pe aceleasi liste electorale, indiferent de denumirea partidului, grupul PND putea sa existe, dat fiind ca era format in mare parte din fost membrii PP-DD, deci alesi ep listele aceluiasi partid.

“Dupa schimbarea regulamentului nu se mai puteau face grupuri de independenti, iar cum niciun membru al grupului nu mai era membru PP-DD, nu s-a anuntat infiintarea unui nou grup, astfel acest grup nu ar trebui sa existe. Nu indeplineste conditia de existenta – nu poate fi un grup PP-DD fara niciun grup PP-DD. (…) Niciodata nu au anuntat schimbarea apartenentei politice a membrilor. (…) S-a anuntat doar schimbarea denumirii grupului PP-DD”, a explicat Nicolicea.

Punctul de vedere al celor de la UNPR a fost cel care s-a impus in Comisie, astfel grupul PND a fost desfiintat, constatandu-se faptul ca nu a indeplinit niciodata conditiile de existenta.

Trebuie mentionat ca UNPR a fuzionat cu PP-DD, iar membrii PND sunt fosti membrii PP-DD, care au ales sa isi formeze propriul partid si sa nu se alature UNPR.

Decizia a fost luata cu 13 voturi pentru, 5 impotriva si 2 abtineri.

La momentul deciziei Comisiei Juridice, grupul PND avea 10 membrii, dupa ce luni unul dintre cei trei demisionari (Ion Cristinel Marian) a decis sa se intoarca. Un grup parlamentar are nevoie de minim 10 membrii pentru a exista.

Comisia Juridica va informa Biroul Permanent in legatura cu deicizia luata, iar acesta va lua act de desfiintarea grupului PND.

sursa: stiripesurse.ro

LEAVE A REPLY