China: 10 orașe plasate sub alertă roșie de poluare

0
342

china poluare

Smogul periculos care acoperă nord-estul Chinei a dus la emiterea de noi alerte roșii iar autoritățile au avertizat cetățenii din 10 orașe să rămână în case, scrie paginadepolitica.ro.

Evoluția vine după ce capitala Beijing a stat până marți sub alertă roșie, aceasta fiind cea de-a doua astfel de avertizare de când acest sistem a fost instituit în urmă cu câțiva ani. Nivele celelalte, în ordinea crescătoare a periculozității, sunt albastru, galben și oranj.

Alerta roșie implică o durată a persistenței smogului pentru cel puțin trei zile la rând iar un indice al calității aerului (AQI) de peste 300 PM2.5 este considerat periculos. PM.25 se referă la particulele cu dimensiunea sub 2,5 microni, care au tendința să se acumuleze în plămâni. Un indice 100 AQI corespunde nivelului „moderat” și implică prezența a 40 de micrograme PM2.5 într-un metru cub de aer.

În cazul nivelelor de 300 sau mai mari, măsurile de prevenire cer rezidenților să-și limiteze activitățile exterioare. Ele presupun, de asemenea, oprirea activității școlilor și limitarea circulației autovehiculelor după paritatea terminației numărului de înmatriculare.

La Beijing, după ultima alertă, calitatea aerului se îmbunătățea lent, conform celor comunicate de autorități.

Alerta roșie emisă miercuri noaptea vizează Tianjin și orașele înconjurătoare Puyang, Xinxiang, Dezhou, Handan, Xintai, Langfang, Hengshui, Xinji și Anyang.

Problema poluării aerului în China este agravată de folosirea intensivă a industriilor bazate pe cărbune, amintește BBC.

LEAVE A REPLY