Pericolele de pe masa de Craciun!

0
998

Masa-de-Craciun

Postul Crăciunului poate să cauzeze probleme de sănătate celor care nu sunt cumpătaţi la îmbelşugatele mese de Crăciun, după cele trei săptămâni de abţinere.

Din punct de vedere medical, postul este recomandat aproape oricui, excepţie fac femeile însărcinate, copiii şi chiar adolescenţii, precum şi cei care suferă de diferite afecţiuni. Dar unul dintre cele mai grave pericole îl reprezintă trecerea de la post la consumul tradiţionalelor produse specifice meselor de Crăciun şi Revelion. Asociate cu băuturile alcoolice, acestea pot duce la toxiinfecţii alimentare.

Dacă tranziţia de la lipsa unei varietăţi în ceea ce priveşte proteinele, a deficitului de vitamine, de fier şi a excesului de carbohidraţi la abundenţă în alimentaţie nu este realizată cu respectarea unor reguli, atunci problemele de sănătate pot avea consecinţe grave.

Nutriţioniştii avertizează în privinţa realizării line, pe parcursul a câtorva zile (cel puţin două-trei zile), a trecerii de la alimentaţia de post la cea „de Sărbători”! Astfel, pentru ca preparatele tradiţionale de Crăciun să nu „pice greu” la stomac este indicat consumul unei proporţii de 60% preparate vegetale şi 40% mâncare „de dulce”. Acest lucru înseamnă că, la o porţie bună de friptură de porc, este recomandat să se aşeze pe masă şi o salată dublă.

Nu începeţi masa de Crăciun direct cu mâncare „grea”, ci mai degrabă cu un aperitiv vegetal !
Următorul fel de mâncare ar trebui să fie ciorba. Nu o evitaţi deoarece are un important rol în a dilua sucurile gastrice şi, mai mult, de a tampona aciditatea lor, funcţionând adesea ca un „pansament” pentru stomac. Nutriţioniştii recomandă ciorba sau supa, încălzită uşor, la fiecare masă.

Încă un pas pentru evitarea problemelor de sănătate după regimul postului şi trecerea la bucatele delcioase de Crăciun îl reprezintă evitarea alimentelor reci sau a celor foarte fierbinţi. Tot la capitolul mâncare, pentru gurmanzi este mai nimerit să nu consume mai mult de două feluri la o masă. În ceea ce priveşte consumul de alcool, se recomandă evitarea exceselor şi, dacă se poate, combinarea alcoolului cu sucuri naturale.

Un ultim aspect important în evitarea unei toxiinfecţii alimentare constă în pauzele dintre mese. Astfel, nu vă grăbiţi să serviţi următorul fel imediat ce l-aţi terminat pe celălalt. Medicii avertizează că reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, tocături sau prăjeli poate cauza de cele mai multe ori afecţiuni digestive. Aceste mâncăruri trebuie evitate şi de persoanele care suferă de gastrită, ulcer sau colici.

Diabeticii nu trebuie să renunţe la tratament şi sunt sfătuiţi să evite mesele copioase şi dulciurile. De asemenea, cardiacii trebuie să ocolească mâncărurile bogate în grăsimi sau sărate.

Remedii de urgenţă

Cele mai frecvente afecțiuni, în perioada Sărbătorilor, sunt problemele digestive, mai ales diareea şi constipaţia. Medicii recomandă, pentru diaree, ceaiul de mentă, supa de morcovi, apa în care s-a fiert orezul, pâinea prăjită și brânza de vaci, orezul fiert, cu morcovi, și carnea de pui sau vită, fără piele, fiartă sau la grătar. Dintre fructe, pot fi consumate merele coapte sau bananele bine coapte. În privința lichidelor, regula este ca acestea să fie îndulcite doar cu glucoză, o pulbere care se poate cumpăra de la farmacie. O condiție esențială este să țineți regimul cu strictețe.
O altă problemă frecventă care se manifestă din cauza alimentației specifice acestei perioade este constipația. În astfel de situații, dieta trebuie să fie bogată în fibre și în lichide. Alimentele care conțin o cantitate mare de fibre sunt legumele și fructele, dar și pâinea neagră sau tărâțele. Dintre lichide, foarte eficiente sunt ceaiurile din plante. În măsura în care se poate, este bine să se evite laxativele, deoarece multe dintre acestea pot fi iritante. Pe termen lung pot chiar să facă rău organismului, avertizează doctorulzilei.ro.

LEAVE A REPLY