Profeție teribilă a lui Nostradamus despre România în cel de-Al Treilea Război Mondial

0
237

nostradamus

Rusia a fost recent acuzată că dorește declanșarea celui de-Al Treilea Război Mondial. Surprinzător este însă faptul că un asemenea scenariu a fost prezis în urmă cu o jumătate de mileniu, chiar de către celebrul Nostradamus. În plus, conform celor scrise de prezicătorul francez, România ar fi prima țară declanșată de Rusia, în acest conflict la scară planetară.

Profețiile lui Nostradamus privind izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial creează o ipoteză sumbră pentru România, în contextul evenimentelor care au loc în Ucraina, după ce Crimeea a fost anexată Rusiei.

Potrivit decriptărilor catrenelor lui Nostradamus, Al Treilea Război Mondial va fi declanşat de Rusia. Mai mult de atât, prima țară cucerită va fi România:

Din Rusia vor navali în masă.

Distrugătorul Antic va ruina acel oraș,

Violența distruge “Romanie” va suferi,

Astfel, flacările Marelui Război nemaiputând fi oprite”, este descifrarea catrenului respectiv.

Deși unii specialiști consideră că termenul “Românie” face referire la Italia, alții au remarcat faptul că, în finalul catrenului este specificat efectul politic şi militar pe care îl produce acest atac al Rusiei: “Astfel, flacările Marelui Război ne mai putând fi oprite”, ceea ce sugerează indirect că românii se trag dintr-un popor latin și că până la urmă este vorba despre țara noastră care va fi lovită de violența fără precedent al imperiului Rusiei.

 

LEAVE A REPLY