Cosmin Olăroiu, desemnat cel mai bun antrenor din Orientul Mijlociu, în 2015

0
374

Cosmin-Olăroiu

Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei de fotbal Al Ahli Dubai, a fost desemnat cel mai bun tehnician, în anul 2015, din Orientul Mijlociu.

Olăroiu a reușit să îi devanseze pe Yahya Golmohammadi (Zob Ahan), Christian Gross (Al-Ahli Jeddah) și Zlatko Dalic (Al-Ain), informează postul de televiziune Dolce sport.

Site-ul ahdaaf.me l-a desemnat pe Oli cel mai bun antrenor în 2015, într-un sondaj în care au votat și fanii din întreaga lume.

Olăroiu a câștigat doar un trofeu, Supercupa Emiratelor Arabe Unite, dar calificarea în finala Ligii Campionilor Asiei a fost decisivă pentru a-l propulsa în acest top.

Cel mai bun jucător de fotbal din Orientul Mijlociu a fost Omar Abdulrahman, de la echipa Al Ain, care i-a învins pe Yasser Al-Shahrani (Al Hilal), Hassan Al-Haydos (Al Sadd) și Mehdi Taremi (Persepolis).

LEAVE A REPLY