Sorin Oprescu, ELIBERAT din arestul la domiciliu

0
187

sorin-oprescu (1)

Curtea de Apel Bucureşti i-a admis luni primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, informează Agerpres.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are câteva obligaţii, printre care: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii de pe raza sectorului 1 sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar, să nu exercite funcţia de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală; Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale; Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

LEAVE A REPLY