Telecabina de la Bâlea s-a defectat: 70 de turişti au rămas BLOCAŢI pe munte, fiind cazaţi la cabanele din zonă

0
164

balea lac

Telecabina de la Bâlea s-a defectat, iar 70 de turişti care au urcat, marţi, la Bâlea Lac nu au mai putut coborî, fiind cazaţi la cabanele din zonă până la remedierea defecţiunii, cel mai probabil în cursul zilei de miercuri.

Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că telecabina de la Bâlea s-a defectat şi 70 de turişti nu mai pot coborî.

Adrian David a precizat că nu există probleme medicale, iar patrula Salvamont de la Bâlea Lac monitorizează situaţia.

La rândul său, Arnold Klingeis, managerul firmei care administrează telecabina, a precizat că este vorba despre o piesă care trebuie schimbată.

“Piesa a ajuns deja la Bâlea Lac şi va fi înlocuită în cursul nopţii sau mâine (miercuri – n.r.). În această seară, turiştii nu mai pot coborî, doar mâine, după remedierea problemei. Sperăm să fie vorba doar despre această piesă, vedem după ce o înlocuim”, a declarat Arnold Klingeis.

El a precizat că turiştii sunt cazaţi la cabanele din zonă.

În această perioadă a anului, telecabina este singura modalitate de a ajunge la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, Transfăgărăşanul fiind închis şi blocat de zăpadă.

La Bâlea Lac zăpada măsoară aproape un metru, iar meteorologii anunţă temperaturi minime care, în timpul nopţii, pot coborî până la minus 22 de grade Celsius, iar maximele zilei nu vor urca la mai mult de minus 11 grade Celsius.

LEAVE A REPLY