Slăbiţi cu dieta 80/10/10

0
320

female fitness.

Aţi încercat tot felul de regimuri pentru slăbit, dar fără rezultate pe termen lung? Atunci ar fi bine să vă reconsideraţi şi atitudinea. E important nu doar ceea ce mâncaţi, ci şi dacă faceţi sport, dacă respectaţi orele de somn şi dacă sunteţi liniştiţi. În caz contrar, stresul poate fi inamicul dumneavoastră numărul unu. Aşadar, învăţaţi să fiţi mai calmi, nu vă mai enervaţi pentru orice, oferiţi-vă timp pentru micile plăceri ale vieţii, mergeţi cât mai mult pe jos şi… în ceea ce priveşte dieta, de data asta o puteţi încerca pe cea a medicului american Douglas Graham. Mulţi oameni au reuşit să piardă kilograme bune cu ajutorul acesteia.

Bazată pe carbohidraţi
Dieta lansată de doctorul Graham se bazează pe proporţia ideală de nutrienţi: 80% carbohidraţi, 10% proteine şi 10% grăsimi, luate în mare parte din fructe şi legume consumate în stare crudă. Graham susţine în cartea sa „The 80/10/10 Diet” că fructele sunt hrana ideală pentru oameni şi argumentează totul ştiinţific.
Specialistul se bazează pe ideea că mesele trebuie să fie formate dintr-un singur fel de fructe. De exemplu, circa un kilogram şi jumătate de pepene roşu. Este necesară o asemenea cantitate pentru a vă putea face plinul şi cu caloriile de care aveţi nevoie, deşi, cu siguranţă, vă veţi simţi sătui după a doua felie.
Un alt sfat este să se consume aproape o jumătate de kilogram de legume cu frunze verzi pe zi: salată verde, spanac, ţelină. În schimb, alte alimente, precum avocado, nucile sau seminţele, ar trebui limitate la o simplă gustare, deci nu trebuie consumate în fiecare zi.

Fără sare şi uleiuri
Dieta 80/10/10 presupune excluderea completă a sării şi a uleiurilor. Asta presupune consumul salatelor fără aceste două ingrediente elementare… Şi, atenţie, un alt lucru bine de ştiut este că un regim bazat în mare parte pe fructe va face ca nivelul glicemiei să fie mereu ca într-un carusel, cu creşteri şi scăderi dramatice, care vă vor face să vă simţiţi tot timpul flămânzi. E bine să ştiţi acest lucru de la început, căci, dacă nu rezistaţi tentaţiilor, mai bine nu încercaţi regimul. Spre exemplu, credeţi că puteţi rezista unui prânz compus din: zece banane sau şase mango sau jumătate de pepene roşu şi nimic altceva?
Dacă răspunsul este da, atunci puteţi porni la drum. În acest caz, doctorul Graham garantează de la echilibrarea greutăţii corporale fără efort până la o sănătate excepţională, la ameliorarea, vindecarea afecţiunilor şi obţinerea unor performanţe atletice excepţionale, scrie foodstory.com.

Tartă cu zmeură şi cremă de nucă de cocos
Dacă simţiţi că nu vă săturaţi să consumaţi un singur ingredient la o masă, iată trei dintre multele reţete pe care le puteţi găsi în cartea „The 80/10/10 Diet”, potrivit dailymail.com. Acestea sunt gustoase, se fac rapid şi nu presupun preparare termică, însă e elementar să aveţi toate ingredientele în casă şi să fiţi posesorul unui… blender.
Pentru obţinerea unei tarte cu zmeură şi cremă de nucă de cocos se procedează astfel: e nevoie de o cană cu nucă de cocos tocată şi o lingură şi jumătate cu unt de nucă de cocos, jumătate de cană cu curmale (înmuiate în apă cu cel puţin o oră înainte) şi puţină vanilie. Se pune totul la blender, şi când e gata se aşază într-o formă specială, se modelează pe margini cu mâna, astfel încât să fie puţin mai ridicat şi apoi se dă la congelator.
Pentru cremă e nevoie de: 1/2 cană cu curmale, 1/8 cană cu apă, 3/4 cană cu zmeură proaspătă şi 1/4 cană cu zmeură congelată. Se amestecă apa cu aceste curmale, se adaugă zmeura proaspătă şi congelată şi apoi se dă totul la congelator pentru cel puţin jumătate de oră. După acest interval de timp se scoate tarta, se aşază crema, se presară cu frunzuliţe de mentă şi fie se pune la rece, fie se va servi direct.

Salată de fructe cu sos cremos de porumb
Sos cremos de porumb: o ceaşcă şi jumătate cu porumb, jumătate de cană cu ardei gras galben tocat mărunt, o tulpină de ţelină, jumătate de cană cu roşii cherry, un sfert de avocado, trei linguri cu mărar proaspăt şi o linguriţă cu frunze proaspete de mentă. Se pun într-un blender porumbul, ardeiul gras, ţelina şi roşiile şi se amestecă până se omogenizează. Apoi se adaugă avocado tăiat cubuleţe mici, menta proaspătă şi mărarul. Se aşază totul într-un castron şi se pune la frigider pentru minimum o oră. Înainte de servire se amestecă din nou!
Salată squash: două-trei fructe zemoase de culoare galbenă, un sfert sau o jumătate de avocado tăiat cuburi, o cană cu roşii cherry galbene, jumătate de cană cu porumb şi sosul de porumb pus mai devreme la frigider, un sfert de varză roşie tăiată în triunghiuri, o salată verde.
Se taie fructele în felii lungi şi subţiri şi se aşază într-un castron. Se adaugă peste ele mărarul proaspăt, avocado, roşiile cherry, porumbul şi sosul de porumb, apoi varza roşie. Totul se serveşte pe un pat de salată verde. Poftă bună!

Suc de fructe cu sos dulce de roşii
Pentru această reţetă este nevoie de: sucul de la două fructe de culoare galbenă sau de la un dovlecel, două-trei roşii dulci tocate, câteva roşii uscate la soare timp de zece minute, un măr tocat. Toate acestea se pun la blender, iar pasta obţinută se păstrează la frigider.
Apoi, aveţi nevoie de sucul de la o jumătate de lămâie, două curmale fără sâmburi, un pumn cu busuioc şi câteva crenguţe de oregano. Şi de data aceasta puneţi totul la blender, cu excepţia busuiocului, ce trebuie tocat mărunt, separat.
Când totul e gata, aşezaţi în boluri puţin din prima compoziţie, depozitată la frigider, şi puţin din cea de-a doua. Dacă doriţi, adăugaţi şi câteva măsline şi frunzele de busuioc. Poftă bună!

• Pentru a nu vă pune sănătatea în pericol nu ţineţi dieta timp îndelungat! O lună este suficient, iar pentru reluarea acesteia ar fi bine să îi daţi corpului un răgaz de cel puţin două luni

Criticată din cauza aportului scăzut de grăsimi şi proteine

Înainte să începeţi această dietă e bine să ştiţi că multe persoane sunt împotriva ei din cauza aportului scăzut de grăsimi şi proteine. Lipsa acestora din urmă privează organismul de fier, zinc sau vitamina B12, elemente esenţiale pentru combaterea oboselii. Apoi, grăsimile din seminţe, nuci, peşte şi alte surse bune sunt necesare pentru piele, păr, sistemul imunitar şi activitatea cerebrală. Aşadar, fiţi cu băgare de seamă la produsele pe care le consumaţi şi la eventualele carenţe ce pot apărea în organism.

LEAVE A REPLY