Veste RATB: Jandarmii vor însoți permanent controlorii, pe anumite trasee

1
244

controlori_ratb_79784600

RATB lucrează la un proiect de colaborare cu Jandarmeria București, prin care controlorii să fie însoțiți de oamenii legii atunci când efectuează verificări pe liniile în care au fost înregistrați mai mulți călători fără bilet – de exemplu, liniile 21, 32, 139 sau 4.

„Ne confruntăm cu multe cazuri din cauza călătorilor care nu îşi plătesc titlul de călătorie. Zilnic, apelăm la poliţie cam de 25 de ori,” a declarat Constantin Tobescu, purtător de cuvânt al RATB, conform digi24.ro.

În urma conflictelor din 2015, 33 de controlori au avut nevoie de îngrijiri medicale. Există însă şi situaţia inversă, în care controlorii agresează călătorii. 35 de angajaţi RATB sunt cercetați disciplinar.

Oficialii regiei se gândesc să ceară prezența permanentă a jandarmilor la controale pentru a preîntâmpina conflictele.

“Într-adevăr, pe zona de control avem un proiect în sensul în care vom colabora cu Jandarmeria București pentru efectuarea unor acțiuni comune pe liniile de transport. Se vor intensifica, astfel, controalele în zonele în care se înregistrează o fraudă mai mare, gen liniile 21, 32, 139 sau 4. În special la marginea orașului. Acolo o să acționăm punctual în colaborare cu Jandarmeria”, a declarat, pentru ziarulring.ro, Constantin Tobescu.

sursa: b365.ro

 

1 COMMENT

  1. RATB – hotie si nesimtire, abuzuri.

    In loc sa faca japca si talharie impreuna cu politia, ar trebui sa schimbe rahaturile alea de aparate care:

    – dau erori si unele nu functioneaza, altele trebuie sa dai de mai multe ori prin fata aparatului sa valideze o data, si daca nu esti atent desi ai dat, nu este validat. Iar aici apare o alta problema, ca multi nu stiu (nu este explicat nicaieri) ca daca ai validat la un aparat, la acel aparat sau altul in termen de x minute nu mai IA INCA O CALATORIE (!!) daca mai dai o data prin fata aparatului sa fii sigur, drept care oamenii nu mai dau inca o data daca nu sunt siguri, de teama sa nu li se mai ia inca o calatorie!!!!

    – nu piuie toate, si nu stii daca ai validat

    – nu se aprinde la toate becul verde si nu stii sau te pacalesti ca ai validat

    – mai ales vara pe soare nu se vede nimic..dar nimic din ce afiseaza, datorita contrastului prea mic pe soarele puternic.

    Asa ca sunt destule nereguli ca lumea sa se pacaleasca datorita aparatelor proaste, conditiilor lor de rahat, desi ei vor, incarca!

    Este aglomerat (ca unele trasee vin intre15-25 min ca rata!) si intinzi mana cum reusesti, auzi piuit dar nu valideaza, tu crezi ca ai validat, vin grobienii de controlori si nesimtiti, incorecti si..te amendeaza! Su ca vara nu vezi display-ul ala fara contrast, nici nu piuie, poate se aprinde scurt un beculet, crezi ca ai validat, iar te amendeaza nevinovat. Samd exemplele pot continua, pt ca pe cac..tul ala de mizerie de cartela moderna nu poti sti uitandu-te la ea (cum era clar cu biletul de hartie gaurit) daca ai validat sau n-a mers aparatul, si iei amenda de la talharii ratb, desi ai incercat sa validezi cu buna-credinta! Sa spun ca si eu si altii s-au facut de ras desi au incercat sa “valideze” insa aparatele (ca am incercat la doua!) n-au functionat si m-am asezat pe scaun linistit, iar cand au venit controlorii au vrut sa-mi dea amenda si m-am facut de ras, desi aparatele lor sunt de kkt ca si nesimtitii de controlori care au admis la sfarsit ca vazusera ca am incercat?

    Sa mai spun si ca de 2 ori s-a demagnetizat (mi-a explicat d-na de la ghereta ca se mai intampla) hotia de cartela ca am tinut-o langa telefon sau etc, si am pierdut banii de pe ea? Aia sunt pierduti din cauza cartelei lor, dau cand omul gresete in ratb nu se mai „pierde”!

    Acele aparate si cartelele sunt niste mizerii si hotii si ratb implicit fac talharii, din motivele de mai sus. App, milioane de cartele x 1 euro- milioane de euro..oare a cui este afacerea??

    Dar despre acei controlori precum cei care au aparut si la tv ca trageau de oameni, si altii la fel care fac abuzuri, sechestreaza sau buzunaresc lumea, o molesteaza, de ce ziarele nu spun nimic? De ce politia nu i-a cercetat, de ce nu urmareste intai controlorii, si sa le faca dosar, apoi dupa ce ratb are angajati ce nu incalca legea si drepturile omului, politia sa aiba si grija biletelor?

    Ratb intai sa-si rezolve ei mizeria cu aparatele ce nu functioneaza bine sau nu poti vedea/sti clar, plus cartelele pe care nu stii daca ai validat sau nu (arata cat mai ai, nu daca sic and ai validat!), sa poti lua bilet in orice statie, si implicit cu nesimtirea si abuzul, talharia, sechestrarea, molestarea si buzunarirea cetatenilor de catre contolori pt ca ratb ofera servicii, apoi sa aiba grija calatorilor.
    Asa ca politia sa aiba prima data grija legalitatii actiunilor controlorilor si daca celor care folosesc ratb li s-au asigurat serviciilor ratb prin cartele/gherete, aparate functionale, ca sa se poata cere ca sa fie corecti si sa taxeze..daca au ce sau cum!

    De ce nu se ofera intai un serviciu corect si civilizat ca apoi sa te iei de cetatenii care uneori vor sa fie corecti dar nu pot datorita aparatelor proaste??

LEAVE A REPLY