Alertă sanitară: mâncăm pesticide, alimente expirate, bombe pentru sănătate

0
117

expirate4_94419300

Magazinele și firmele din domeniul industriei alimentare au fost amendate cu aproape 100 de mii de lei în luna ianuarie, în urma controalelor efectuate de direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și cea a municipiului București.

Inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au desfășurat în ianuarie 5.896 de controale în unitățile din industria agroalimentară în urma cărora au fost aplicate 71 de amenzi contravenționale, în valoare de 97.400 de lei, și 81 de avertismente.

Operatorii agroalimentari au fost amendați pentru nerespectarea regulilor elementare de igienă (depozitare, pereți, tavan, mucegai, paviment, spații, ustensile, utilaje, autocontrol, manipulare, substanțe dezinfectante, mese, sursă apă caldă, programe igienă, frigider), etichetare, buletine analiză, ambalarea produselor alimentare, documente însoțitoare, trasabilitate, personal fără control de sănătate sau neînregistrare sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate în Capitală și în județele Dâmbovița, Ilfov și Sibiu.

În Dâmbovița, valoarea amenzilor aplicate a fost de 18.000 lei. Acestea au fost date pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreținerea igienică a spațiilor și a ustensilelor de lucru, deficiențe de etichetare, lipsa documentelor de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor.

În București, amenzile — de 11.000 lei — au fost date pentru ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării, transportului și valorificării și comercializarea acestora neetichetate, nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite.

În Ilfov și Sibiu au fost aplicate amenzi în valoare de câte 12.000 lei, pentru lipsa documentelor necesare pentru demonstrarea trasabilității și, respectiv, pentru neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, absența procedurilor, a buletinelor de analiză și a graficelor de monitorizare a temperaturii;

ANSVSA precizează că în cadrul controalelor în unitățile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor, urmărindu-se prezența și încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanților, aditivilor și substanțelor interzise precum și teste de sanitație necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Instituția precizează că unitățile din industria agroalimentară care au fost controlate desfășoară activități în următoarele domenii de activitate: fabricarea produselor de morărit, a pâinii și produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare și alcoolice precum și unități de depozitare pentru produse alimentare, semințe, legume și fructe, potrivit Agerpres.

LEAVE A REPLY