Poşta Română creşte mai multe tarife de la 1 martie

0
109

posta_46709300_54984100_50307500_22763300

Poşta Română a decis actualizarea unor tarife la serviciile furnizate, începând cu data de 1 martie 2016, conform reglementărilor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în condiţiile în care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare în ultimii 12 ani, a anunţat, vineri, operatorul poştal, într-un comunicat transmis Agerpres, ca reacţie la o serie de informaţii apărute în mass-media conform cărora tarifele la serviciile poştale internaţionale vor creşte de până la nouă ori, scrie Economica.net.

‘Poşta Română, în perfect acord cu reglementările ANCOM şi având acordul ANCOM, a decis actualizarea unor tarife la produse din sfera serviciului universal. Această actualizare înseamnă atât creşterea unor tarife, cât şi reducerea altora. În plus, majorările, acolo unde ele există, au survenit în condiţiile în care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare în ultimii 12 ani. Operatorii de pe piaţa serviciilor poştale şi de curierat, precum şi alte companii din sfera serviciilor, inclusiv a celor financiare, iau astfel de decizii în mod curent şi acestea sunt decizii de business. Poşta Română nu operează nicio modificare tarifară care să nu respecte reglementările legale în vigoare şi principiile stabilite de ANCOM. Poşta Română doreşte să atragă clienţi, astfel că o majorare de tarife este făcută doar dacă este absolut necesară şi pe deplin justificată de raţiuni economice’, notează Compania Naţională ‘Poşta Română’ (CNPR).

Potrivit sursei citate, trimiterile interne din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA) sunt: la coletele poştale interne, cu greutate până la 10 kg, inclusiv (ultima modificare operată în 2008) tariful fix/trimitere se va majora de la 1,20 lei/trimitere la 4,30 lei/trimitere, în timp ce tariful pe fiecare kilogram sau fracţie de kilogram se va diminua de la 1,20 lei/kg la 0,50 lei/kg. De asemenea, se va modifica structura tarifară a trimiterilor Retur, având ca obiect colete poştale cu greutate pana la 10 kg (inclusiv), prin introducerea, pe lângă tariful pe fiecare kilogram sau fracţie de kilogram de 0,50 lei, a unui tarif fix/trimitere de 1,50 lei/trimitere. În cazul prezentării unui volum de colete poştale interne, cu greutate până la 2 kg (inclusiv) de peste 50 trimiteri/lună, clienţii Poştei Române pot accesa noua grilă de tarife speciale, beneficiind astfel de tarife reduse cu până la 30%.

În ceea ce priveşte tarifele practicate pentru trimiterile internaţionale din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA), ultimele modificări au fost efectuate în anul 2004.

Începând cu 1 martie 2016, pentru trimiterile internaţionale de corespondenţă neprioritară/prioritară, cu greutate până la 2 kg (inclusiv) s-a eliminat tarifarea diferenţiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare.

De asemenea, la trimiterile internaţionale de imprimate internaţionale neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv) s-a eliminat tarifarea diferenţiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare, iar tarifele practicate pentru trimiterile internaţionale de imprimate neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv) vor fi la acelaşi nivel cu cele aferente trimiterilor de corespondenţă internaţională neprioritară/prioritară cu greutate până la 2 kg (inclusiv).

Toate aceste modificări tarifare operate de Poşta Română au avut la bază acoperirea costurilor generate de prestarea serviciilor poştale internaţionale din sfera serviciului poştal universal (segment intern şi internaţional) şi au fost aprobate de ANCOM.

‘În ceea ce priveşte creşterea ‘de până la 9 ori’ (…) a tarifelor trimiterilor internaţionale, având ca obiect trimiteri din categoria imprimate neprioritare, precizăm că volumul anual al trimiterilor de imprimate internaţionale neprioritare cu greutate 1.000-2.000 grame reprezintă mai puţin de 2% din traficul total înregistrat de Poşta Română pe acest segment, pe parcursul unui an de zile’, precizează Poşta Română.

CNPR este furnizorul de serviciu universal poştal desemnat în România şi are dreptul de a solicita compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, care reprezintă diferenţa dintre costurile suportate de CNPR, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al furnizorului în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea exclusiv pe baze comerciale, fără a avea obligaţii de serviciu universal.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP), în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

 

LEAVE A REPLY