ANUNŢ DE ULTIMA ORĂ de la RATB! Ce se va întâmpla chiar de mâine în Bucureşti

1
390

ratb s

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) anunţă că, împreună cu Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti (DGPLCMB), va demara în perioada următoare mai multe controale în mijloacele de transport în comun pentru a spori nivelul de civilizaţie şi de siguranţă a cetăţenilor care călătoresc cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul în Bucureşti, scrie b365.ro.

Astfel, începând de joi, 18 februarie 2016, cele două instituţii vor efectua acţiuni comune de prevenţie şi sancţionare a călătorilor evazionişti şi agresivi din RATB, în mai multe zone ale Capitalei, anunţă RATB.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a anunţat, vineri, o serie de măsuri pe care vrea să le ia în perioada următoare, între care reinstruirea controlorilor, îmbunătăţirea procedurii de control, întărirea colaborării cu Poliţia Locală şi cu Jandarmeria, precum şi crearea unui program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

Conform sursei citate, scopul este reducerea fraudei şi orientarea călătorilor către achiziţionarea de titluri de călătorie şi acela de a asigura un climat de siguranţă şi încredere în rândul călătorilor plătitori, dar şi în rândul angajaþilor RATB (conducători auto şi controlori).

“Totodatã, se urmăreşte protejarea proprietăţii publice şi private şi crearea condiţiilor reale pentru creşterea nivelului de coeziune a populaþiei Capitalei. Această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu prin care RATB urmăreşte asigurarea unor servicii de transport civilizate, creşterea numărului călătorilor fideli, descurajarea celor frauduloşi şi îmbunătăţirea ritmicităţii mijloacelor de transport în comun”, informează RATB.

 

1 COMMENT

  1. Bine bine, noi ne platim calatoria, dar RATB cum imbunatateste conditiile de transport? Ca scuze au mereu: traficul e de vina ca nu ajung ei la timp si imbatranesti pana vine autobuzul, calatorii fraudulosi deterioreaza masinile, aerul conditionat e stricat si asa mai departe, dar de rezolvarea problemelor nu se ocupa

LEAVE A REPLY