ANUNȚUL făcut de RATB după schimbarea legii

0
282

ratb

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a vânut luni, 15 februarie, cu 43% mai multe titluri de călătorie în comparaţie cu prima zi a acestei luni, după cum au anunţat reprezentanţii Regiei într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Din primele date obţinute după aplicarea măsurilor menite să crească numărul celor care îşi cumpără şi validează cardurile RATB rezultă că valoarea titlurilor vândute luni, 15 februarie, este de 1.087.639 de lei. În comparaţie cu prima zi a lunii februarie, atunci când s-a încasat suma de 622.348 de lei, creşterea este de aproximativ 43%.

Şi numărul validărilor de titluri de călătorie a crescut cu 7% în data de 15 februarie comparativ cu prima zi a acestei luni. “De aceea, RATB reînnoieşte apelul adresat călătorilor care deţin abonamente ca aceştia să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare, acest lucru permiţând o analiză cât mai completă a cererii de transport şi alocarea de resurse în funcţie de acest indicator”, declară reprezentanţii RATB.

Aproximativ 60% din încasările regiei provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedeşte ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor şi a numărului de vehicule.

RATB a înregistrat anul trecut o medie anuală de 165.000 de călătorii validate pe zi, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi.

Începând cu data de 15 februarie, RATB a demarat aplicarea unor măsuri prin care să poată stabili cu exactitate, şi nu pe bază de estimări, numărul călătorilor care utilizează fiecare linie şi mijloc de transport.
Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta noilor proceduri, RATB vrea să poată asigura o mai bună ritmicitate şi un program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

“Menţionăm că această măsură face parte dintr-un pachet mai larg, care include colaborarea cu Poliţia locală a sectoarelor Capitalei, prin care RATB intenţionează să eficientizeze sistemul de transport şi să crească, astfel, nivelul calităţii serviciilor oferite, precum şi încrederea şi coeziunea comunităţii bucureştene”, mai spun reprezentanţii RATB.

LEAVE A REPLY