TOP: Care sunt cele mai vandalizate autobuze şi tramvaie RATB. Cât pierde Regia din acest motiv

1
206

ratb_56947600

Deşi pierderile cauzate de acte de vandalism au fost mai mici în 2015, la RATB, faţă de 2014, Regia a pierdut aproape 1 milion de lei în anul care a trecut din cauza călătorilor care au provocat pagube în mijloacele de transport, fiind înregistrate 269 de astfel de cazuri. Autobuzele cel mai des distruse sunt cele de pe linia 116, 104 şi 202. În ceea ce priveşte tramvaiele, cel mai mult au avut de suferit, printre altele, cele de pe liniile 11, 41 şi 32. Când vine vorba de troleibuze, primele care ocupă topul celor vandalizate sunt 65, 62, 66, 69 şi 86, scrie B365.ro.

Regia anunţă că pierderile cele mai mari au fost înregistrate, în 2015, la autobuze, respectiv 685.352,34 lei, valoare care este cu 26,95% mai mică decât în anul 2014. Mai precis, numărul actelor de vandalism săvârşite în autobuze a scăzut de la 304 în 2014 la 269 în 2015.

Pagubele suferite de autobuze constau în 252 parbrize şi geamuri sparte la autobuze, valoarea acestora ridicându-se la 659.502,87 lei.

Autobuzele vandalizate cel mai des sunt cele de pe liniile: 116 (12 cazuri), 104 şi 202 (câte 11 cazuri), 335 şi 381 (câte 9 cazuri), 141 (8 cazuri), 139 şi 330 (câte 6 cazuri), 101, 102, 117, 133, 336, 655 (câte 5 cazuri) şi 123, 112, 178, 226, 232, 331 (câte 4 cazuri).

11 cazuri de vandalism au fost produse pe liniile preorăşeneşti, o frecvenţă mai mare fiind înregistrată pe liniile 408 (Ghencea – CFR Domneşti) şi 438 (Depoul Alexandria – Bragadiru).

În privinţa troleibuzelor şi tramvaielor, pierderile suferite ca urmare a actelor de vandalism au fost în valoare totală de 82.517,14 lei (8,83% din valoarea pe regie), adică aproape jumătate faţă de anul 2014, cu toate că numărul cazurilor a scăzut cu numai 20,57%, de la 141 în anul 2014, la 112 în anul 2015. Principalele pagube provin din spargerea de geamuri şi parbrize (79, în valoare de 43.006,02 lei), precum şi din distrugerea validatoarelor Sistemului Automat de Taxare (12, în valoare de 27.769,46 lei).

Depourile care au înregistrat cele mai mari pierderi ca urmare a actelor de vandalism, au fost Alexandria şi Dudeşti – la tramvaie, iar la troleibuze: Bucureştii Noi şi Bujoreni.

Zonele în care au fost vandalizate cel mai des tramvaie sunt Şos. Petricani, Terminal “Şura Mare”, Bd. Timişoara/Vasile Milea, Calea Rahovei, Teminal “Mezeş”, Terminal “Piaţa Presei Libere”, Şos. Progresului, Şos. Alexandriei, Terminal “Complex RATB Titan”.

Dintre troleibuze, cele mai multe vandalizări au suferit cele care circulă pe Calea Grivitei, Str. Reşiţa, Bd. Iuliu Maniu, Drumul Taberei. Cel mai des vandalizate sunt tramvaiele de pe liniile 11, 41, 32, 1, 25, 45, 10, 24, 47 şi 16, precum şi troleibuzele liniilor 65, 62, 66, 69 şi 86.

Raportând cele 381 cazuri de acte antisociale îndreptate asupra tramvaielor, troleibuzelor şi autobuzelor la numărul zilelor din an, rezultă că, pe lângă reviziile şi reparaţiile planificate, în medie, în fiecare zi, cel puţin un vehicul a necesitat intervenţii suplimentare de remediere a avariilor.

“În anul 2015, valoarea pagubelor produse Regiei a fost de 934.100,34 lei, cu 24,82% mai puţin decât în anul 2014. Numărul actelor de vandalism a scăzut cu 13,56%, de la 1.077, în anul 2014, la 931 în 2015. Scăderea faţă de anul trecut a acestor acte antisociale şi, implicit, a pagubelor suferite, este un efect al colaborării RATB cu Poliţia Transporturi şi cu Jandarmeria. În perspectivă, RATB intenţionează o colaborare mai strânsă cu cele două instituţi, dar şi cu Poliţia locală.”, explică reprezentanţii RATB.

“Pe lângă pagubele rezultate din înlocuirea pieselor distruse, RATB a pierdut şi în urma imobilizării şi a curselor neefectuate de către vehiculele avariate care au trebuit să fie retrase din trasee înainte de terminarea programului. RATB îi roagă pe călători să îşi exprime spiritul civic, în sensul de a anunţa imediat, la numărul de telefon 112, orice manifestare anti-socială.”, îndeamnă sursa citată.

 

1 COMMENT

  1. Tramvaiul 10 a fost vandalizat ? pe buneee ? Linia asta nici NU EXISTA. Ori acest top facut de RATB e un top mncinos sa vada lumea , vai ce pagube mari a suferit regia , ori cel ce a scris articolul ,l-a scris foarte prost si nu a verificat textul , ori nu a lut stirea de pe surse sigure :) deci ?

LEAVE A REPLY