Protest al șoferilor, duminică, în Bucureşti

0
108

masina dambovita

Aproape 100 de şoferi au protestat, duminică, pe Splaiul Dâmboviţei, în zona în care sâmbătă o maşină a plonjat în apă, eveniment în urma căruia un bărbat a murit, iar vineri, după un incident similar, o altă tânără şi-a pierdut viaţa după ce a căzutr cu maşina în apă. Între timp, şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat că va cere Primăriei Capitalei să se ocupe personal de instalarea parapetelor de protecţie pe malul Dâmboviţei.

“Două accidente rutiere, în 48 de ore, pe Splaiul Dâmboviţei! Cer Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) să ia măsuri urgente! Am văzut în presă că PMB aruncă rezolvarea problemei către Apele Române şi invers. De aceea, voi face chiar luni o solicitare către PMB, prin care să cer permisiunea să ne putem ocupa noi, Primăria Sectorului 3, să luăm măsuri de siguranţă pe zona de splai care intră pe raza Sectorului 3”, scrie edilul, pe Facebook.

O maşină a căzut în Dâmboviţa, sâmbătă după-amiază. Una dintre victime, un bărbat, a decedat, a anunţat Brigada Rutieră a Poliţiei, în ciuda manevrelor de resuscitare. Copilul a fost şi el resuscitat şi transportat la spital, împreună cu o femeie, victimă a accidentului auto.

Un tânăr din Focşani, fiul unui revoluționar, a sărit sâmbătă în apa rece a Dâmboviţei pentru a salva o familie care plonjase cu maşina în apă. Tânărul a reușit să salveze fetița familiei. Mama a supraviețuit și ea accidentului, însă tatăl nu a mai putut fi salvat.

Robert Negoiţă susţine că în zonă au fost mai multe accidente în ultimii ani, iar gardurile de protecţie lipsesc pentru că “se fură”, astfel încât este nevoie de altfel de măsuri. “Acolo se pot ridica parapete din beton prefabricat, aşa cum am văzut că s-a făcut prin alte oraşe europene. Iar betonul nu cred că îl va fura nimeni, mai ales că nu poate fi valorificat”, argumentează Negoiţă. 

O femeie în vârstă de 26 de ani a murit, vineri dimineaţa, după ce a căzut cu maşina pe care o conducea în Dâmboviţa, pe drumul dinspre Vitan spre Glina.

LEAVE A REPLY