Proiect de lege: ILIESCU ar putea rămâne fără pensie

2
1397

iliescu45632_29244300

Reprezentanţii Societaţii Timişoara propun un proiect de lege pentru tăierea pensiilor celor responsabilii de instaurarea şi funcţionarea regimului comunist.

Legea lui Marius Oprea îl va afecta şi pe Ion Iliescu, cel care s-a opus cu îndârjire să apară Legea Lustraţiei. La 26 de ani de la citirea Proclamaţiei de la Timişoara, din balconul Operei, reprezentanţii Soietăţii Timişoara continuă lupta cu foştii comunişti. Astfel, în urmă cu 26 de ani, în Piaţa Victoriei din Timişoara a avut loc un mare miting anti-comunist, anti-FSN şi anti-Iliescu, la care au participat aproape 40.000 de persoane. Din balconul Operei Române, George Şerban a dat citire unei proclamaţii care avea 13 puncte, potrivit Adevărul.

Cea mai cunoscută cerinţă era la Punctul 8 – care a purtat numele de Legea Lustraţiei. Aceasta cerea ca niciun fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcţia de preşedinte.  Cu toate acestea, Parlamentul României a respins de două ori legea, iar Curtea Constituţională a dat două decizii negative. În prezent, Societatea Timişoara vine astăzi cu două noi proiecte îndrăzneţe: Înfiinţarea unui Tribunal Internaţional împotriva crimelor comunismului şi o lege care ar putea duce la tăierea pensiilor celor responsabilii pentru instaurarea şi funcţionarea regimului comunist din România. Iniţiatorul acestei legi este Marius Oprea, membru al Societăţii Timişoara.

Legea e mult mai cuprinzătoare. Este o extensie a Legii 10/2016 care duce la tăierea pensiilor celor condamnaţi definitiv pentru acte de teroare săvârşite în timpul regimului comunist. Am în vedere nu doar cazul Vişniescu. Deocamdată el este singurul condamnat. Ci şi pe responsabilii pentru instaurarea şi funcţionarea regimului comunist din România. Vorbim de fostul Comitet Central, de prezidul Marii Adunări Naţionale, de Consiliul de Miniştri,. De conducerea securităţii, de colaboratorii securităţii dovediţi de CNSAS. Cred că e moral ca aceştia să renunţe la o parte din pensia lor, sub imperiul legii, iar partea pensiei urmează să fie distribuită victimelor. Dacă nu s-a reuşit o lustraţie cum a fost cerut prin Punctul 8 de la Timişoara, măcar să existe o lustraţie financiară a responsabilior regimului comunist, care încasează pensii în medie de şapte ori mai mari decât victimele comunismului”, a declarat Marius Oprea.    Se aşteaptă ca proiectul să intre în dezbatere parlamentară. “Sunt mai multe variante. Fie asumarea lui de către un partid, un grup parlamentar sau de către guvern. Poate fi posibil prin preluarea ei de către subsecretarul de stat care răspunde de asociaţia foştilor deţinuţi politic”, a explicat Oprea.    Interzicerea arborării însemnelor PCR   Legea urmază să interzică activitatea unor grupuri sau partide politice de extremă stângă pe teritoriul României, cât şi arborarea însemnelor fostului Partid Comunism din România.   „Este un proiect de lege în oglindă cu legea anti legionară. Prin care activitatea unor grupuri sau partide politice de extremă stângă este interzisă pe teritoriul României ca şi arborarea însemnelor fostului partid comunism din România”, a mai spus Marius Oprea.

2 COMMENTS

  1. Îl credeam pe Marius Oprea mai deștept! Sau își face campanie electorală? Te-ai îngrășa dacă s-ar tăia pensiile unora, inclusiv a lui I.Iliescu? Nu uita că fără PASIVITATEA Securitatii și ACTIVIȘTILOR PCR în 1989, azi nu puteai spune prostiile pe care le spui, domnule Oprea!

  2. nu e de ajuns domnule Oprea sa le taie pensiile, sa le taie tuturor revolutionarilor care stau ca trantorii si sunt platiti din banii nostri, majoritatea cu putere de munca pe care PSD (noul partid comunist) ii tine in brate pt voturi iar Tovarasului Iliescu sa I se calculeze pensia de la inceput si sa I se confiste absolut tot ce a incasat CALAUL asta de la revolutie in coace, sadicul asta care ne-a compromis viitorul nostru si al catorva generatii viitoare, viata lunga va doresc d-le Iliescu poate printr-un miracol ajunge si domnia voastra sa se bucure de cativa si ultimi anisori de puscarie!!!

LEAVE A REPLY