Traian Băsescu NU mai este preşedintele Mişcării Populare

0
875

basescu_pmp_97949600_56015100

Decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins înfiinţarea formaţiunii politice Mişcarea Populară, are efecte şi în organizarea formaţiunii conduse de Traian Băsescu. Legal, fostul preşedinte nu mai este în conducerea partidului, pentru că s-a revenit la conducerea vechiului PMP.

Pentru a fi repus în funcția de președinte duminică, 27 martie, se va organiza un congres extraordinar, de la ora 12.00 la Palatul Parlamentului, potrivit politicscan.ro.

Traian Băsescu a fost ales președintele MP în cadrul Congresului din data de 24 octombrie, după ce în data de 10 s-a înscris ca membru. Tot atunci Eugen Tomac a fost ales președinte executiv al MP, după ce și-a dat demisia din PMP ca să devină fondator al MP.

Astfel, pentru MP nu există, ci doar PMP, se revine la fosta conducere. Cum Tomac şi-a dat demisia din PMP, conducerea este preluată de prim-vicepreşedintele Siegfried Mureșan.

LEAVE A REPLY