SE ÎNCHIDE Autostrada Soarelui A2

0
126

a2_73406200

Autostrada Soarelui (A2) ar putea fi închisă pe o porţiune de 40 de kilometri din cauza unor lucrări de reparaţii care ar urma să fie efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), între Drajna şi Lehliu.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va începe lunile următoare lucrări de reparație integrală ale sectorului de autostradă Drajna-Lehliu, pe o lungime de aproximativ 40 de kilometri. Aceste lucrări vor necesita închiderea integrală a sectorului menționat.

Informațiile au fost furnizate Digi24.ro de către oficiali ai CNADNR care au solicitat anonimatul. Potrivit acestora compania a dorit efectuarea lucrărilor alternativ, pe câte un fir de circulație, însă nu a primit acceptul Poliției Rutiere care a manifestat temeri privind securitatea traficului. Ca urmare, timp de trei luni cel mult, estimează oficialii CNADNR, traficul va fi închis integral pe sectorul menționat, iar șoferii se vor deplasa pe DN 3A (Lehliu Gară – Drajna Nouă). Lucrările sunt incluse într-un plan de acțiune al CNADNR ce a fost aprobat de conducerea companiei.

Pe 30 de kilometri vor fi efectuate lucrări de ranforsare (frezare strat vechi, executare strat binder și reprofilare), iar pe 10 kilometri se va freza stratul vechi și va fi așternut un nou strat de covor asfaltic, au explicat ingineri ai companiei.

Dorința oficialilor CNADNR este de a termina lucrările până la începerea sezonului turistic. Nu se știe însă dacă acest lucru va fi posibil căci de abia se lucrează la documentația de licitație, după care urmează desfășurarea propriu-zisă a procedurii de achiziție publică.

 

LEAVE A REPLY