Lovitură fără precedent! Ce se întâmplă cu toate salariile bugetarilor

0
958

bani1_23793400

Bugetarii vor fi plătiți cu un salariu fix la care se va adăuga un venit variabil calculat în funcție de performanța acestora, inclusiv pe baza feedback-ului care va fi primit de la firme și populație, după evaluări periodice pe criterii clare care urmează să fie stabilite, indică un document oficial redactat la nivelul Guvernului.

Executivul se gândește să schimbe și practica actuală de selecție a celor care vor să devină funcționari publici. Acestora nu li se va mai cere cu prioritate, la concursuri, să memoreze toată legislația în domeniu, ci le vor fi testate mai degrabă competențele și abilitățile necesare postului.

Argumentul Guvernului este că, în sistemul actual de salarizare a funcționarilor publici, parametrii pentru stabilirea salariului nu permit ca acesta să varieze în funcție de performanța la locul de muncă, iar lipsa unei legături între performanță și salariu nu stimulează funcționarii publici pentru creșterea eficienței și eficacității activității lor, ceea ce ar conduce la servicii mai bune pentru cetățeni, mediu de afaceri sau alte instituții / autorități publice.

Din acest motiv, Guvernul pregătește o modificare a politicii salariale, pentru recompensarea performanței profesionale, principala variantă gândită la acest moment fiind un salariu compus dintr-o parte fixă și o parte variabilă acordată pe baza unor criterii clare și a unor evaluări periodice a performanței profesionale.

La această variantă s-a gândit, în vara anului 2013, și Guvernul Ponta, care a și pregătit un document în acest sens, care însă nu a mai fost aprobat.

“Având în vedere multitudinea de forme de salarizare specifice fiecărui sector bugetar (învățământ, sănătate, apărare, justiție, poliție, funcție publică, sport, afaceri externe), se impune elaborarea unui proiect normativ prin care să se reglementeze salarizarea categoriilor de personal între o limită minimă și o limită maximă și acordarea unei părți variabile în funcție de performanțele profesionale individuale”, se arăta în acel document.

Guvernul Cioloș pregătește acum și reînființarea Institutului Național pentru Administrație. Instituția a fost desființată în 2009 de Guvernul Boc, din cauza constrângerilor bugetare, și transformată în departament al Agenției Națonale a Funcționarilor Publici, ceea ce l-a determinat atunci pe Mircea Coșea să își anunțe demisia de la conducerea structurii și din PDL.

LEAVE A REPLY