REŢETĂ COZONAC ca la bunica acasă. Îţi lasă gura apă

0
1103

cozonac_38531200

Cozonaci ca bunicile noastre parcă nu face nicio cofetărie. Aşa că am scos din caietul cu reţete una de cozonac îndesat şi dulce ca anii copilăriei.

REŢETĂ COZONAC ca la bunica. Ingrediente: 1kg faina, 7 oua, 70 gr drojdie, 500 ml lapte, 125 ml ulei, 125 g unt, esenta de vanilie, esenta de rom, de rom dupa gust, coaja rasa de la o lamaie, cacao, 200 gr nuca, stafide, rahat.

Înainte de a te apuca de “cozonăcit”, e bine să încălzeşti bucătăria şi să laşi toate ingredientele să ajungă la temperatura camerei. Poţi să dai deja drumul la cuptor, ca să se încingă. Iar apoi treci la treabă.

Se pune laptele pe foc, se dizolvă în el zahărul, esenţa de vanilie, cea de rom şi coaja de lămâie.

Drojdia se freaca cu o lingurita de zahar pana se omogenizeaza, se amesteca totul cu o lingura de faina. Maiaua se lasa la dospit pana isi dubleaza volumul.

Se încălzeşte uleiul şi se topeşte untul, iar apoi se iau de pe foc. Se iau 6 oua si se separă gălbenuşurile de albuşuri şi se presară o lingurita de sare peste galbenusuri, ca sa se ingalbeneasca si mai mult.

Se pune faina in vasul in care framanti aluatul, iar când s-a dospit maiaua o aşezi în mijlocul făinii şi amesteci, adăugând câte puţin laptele cald cat sa poti băga degetul in el, până se omogenizează.

Adaugi apoi cele 6 galbenusuri si amesteci in continuare, pana cand coca este omogena. Acum poti sa adaugi uleiul caldut si untul topit si framanti pana nu se mai lipeste coca de mana si apar “basicute” in aluat, semn ca maiaua a inceput sa lucreze.

Când e totul gata, acoperi vasul cu un prosop si lasi sa creasca pana isi dubleaza volumul.

Între timp poţi pregăti umplutura. Baţi albusurile spuma, pui zahar si cacao dupa gust, nuca pisata si stafidele sau rahatul.

Când coca de cozonac si-a dublat volumul, imparti compozitia in doua, daca ai tavi mai mari, sau in trei daca ai tavi mai micute.

Ungi masa cu ulei, intinzi coca cu mainile sau cu un sucitor, cat sa obtii o foaie groasa, pui umplutura in mijloc si impaturesti. Bunica ungea tavile cu unt si le tapeta cu faina, dar acum avem hartie de copt. Asezi cozonacii in tavi, acoperi din nou si mai lasi la dospit pana se dubleaza din nou cantitatea. Apoi se ung cozonacii cu ou batut, pentru a fi luciosi si se baga in cuptorul incins si se lasa acolo cam 40-45 de minute. La jumatea timpului, intorci tava in cuptor, iar la final faci testul scobitorii. Daca aceasta ramane curata, ai terminat de facut cozonacii ca la bunica.

Daca ai un cuptor care arde, îţi spune un truc. Daca pui odata cu cozonacii o cratita cu apa in ea, o sa iti iasa perfecti si fara negreala pe ei.

LEAVE A REPLY