Clădiri şi terenuri dintr-un oraș din România, oferite gratis de primărie

0
159

case-si-blocuri-de-sus2

Pe fondul existenţei a câtorva zeci de terenuri şi imobile nerevendicate în zonă, aflate în administrarea Primăriei Iaşi, asociaţii, uniuni sau comunităţi interetnice au pus stăpânire pe diverse clădiri pentru a căror folosinţă nu plătesc niciun leu. Aşa se face că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic a obţinut pentru Comunitatea Evreilor Iaşi, în cursul anului 2008, un imobil situat în strada Elena Doamna nr. 15, compus din trei corpuri de clădire în suprafaţă de 749 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1.551 mp, scrie ziarulevenimentul.ro.

Cum în contractul de comodat se prevede posibilitatea de prelungire a duratei de folosinţă gratuită cu acordul părţilor, chiriaşii au smuls din partea municipalităţii încă un termen de folosinţă gratuită. Astfel, în condiţiile în care termenul atribuirii în folosinţă gratuită expiră la sfârşitul acestei luni, ca urmare a solicitării Comunităţii Evreilor Iaşi, executivul Primăriei a propus spre analiza Consiliului Local emiterea unei hotărâri pentru prelungirea acestuia, pentru o perioadă limitată.

O astfel de hotărâre va fi analizată şi în ce priveşte prelungirea duratei contractului de comodat încheiat între Municipiul Iaşi şi Uniunea Veteranilor de Război şi a Urmaşelor Veteranilor – Filiala Iaşi, pentru spaţiul situat în strada Elena Doamna nr. 37, corp A, parter, în suprafaţă de 53 mp. Nu în ultimul rând, municipalitatea a dat curs solicitării Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Iaşi, privind relocarea din spaţiul situat în str. Smîrdan nr. 5, deţinut în prezent în baza contractului de închiriere, un alt spaţiu aflat în proprietatea Municipiului Iaşi, cu suprafaţa de 33,52 mp situat în str. Elena Doamna nr. 37, corp A, parter.

LEAVE A REPLY