Resturi radioactive provenite de la supernove, identificate în crusta terestră suboceanică

0
304

imageResize (17)

Resturi radioactive provenite de la unele dintre cele mai energetice evenimente din Univers, exploziile a cel puțin două stele supermasive intrate în stadiul de supernove, la sfârșitul vieții stelare, au fost identificate în crusta terestră suboceanică, conform unui material publicat miercuri de The Guardian.

Oamenii de știință au identificat un izotop rar de fier în crusta suboceanică, izotop ce nu poate avea alte origini în afara exploziei unei stele. Conform acestora, ar fi fost vorba de cel puțin două stele intrate în stadiul de supernovă ce s-ar fi aflat relativ aproape de Terra, la aproximativ 300 de ani lumină distanță. Văzute de pe Pământ aceste explozii ar fi fost la fel de strălucitoare ca Luna.

În materialul publicat în revista Nature se precizează că în urma examinării unor mostre de sedimente vechi de 3,2 — 1,7 milioane de ani, provenite din foraje marine realizate de oceanografi de-a lungul a câteva decenii, a fost descoperit izotopul Fier-60.

Descoperirea urmelor unor stele care au murit în relativa apropiere a Pământului este foarte importantă pentru astronomi, geologi și biologi deopotrivă pentru că supernovele, alături de erupțiile supervulcanilor, ciocnirea cu asteroizi sau comete și schimbările climatice sunt considerate drept potențiale cauze ale celor cinci mari evenimente de dispariții în masă produse în istoria vieții pe Pământ.

Niciuna dintre cele două supernove nu a fost însă suficient de aproape pentru a provoca astfel de evenimente de dispariție în masă pe Pământ — o astfel de explozie ar trebui să se producă la cel mult 30 de ani lumină distanță pentru ca pe Terra să ajungă un nivel periculos de radiații. O explozie mai îndepărtată, însă, ar fi putut avea un impact asupra climei la nivel global, la fel cum radiațiile cosmice au dus la creșterea nebulozității atmosferice la începutul erelor glaciare.

‘Este o coincidență interesantă faptul că există o corespondență cu perioade când Pământul s-a răcit la trecerea din Pliocen în perioada Pleistocen’, a comentat Anton Wallner, de la Australian National University, coordonatorul acestui studiu.

O a doua echipă de cercetători, condusă de Dieter Breitschwerdt de la Institutul Tehnologic din Berlin, a pornit de la aceste descoperiri reușind să reconstituie condițiile în care s-au produs cele două explozii stelare. Ei au calculat că supernova cea mai apropiată de Pământ a fost declanșată de o stea de peste 9 ori mai masivă decât Soarele și s-a produs acum 2,3 milioane de ani. Cea de-a doua stea care a intrat în stadiul de supernovă ar fi fost de 8 ori mai masivă decât Soarele și ar fi explodat acum 1,5 milioane de ani.

Rata de producere a supernovelor în vecinătatea galactică relativă a Soarelui este, conform calculelor, de una la 2 — 4 milioane de ani. Astfel de explozii aruncă în spațiu elemente chimice grele, unele dintre acestea ajungând în sistemul nostru solar și pe Pământ.

Pe Pământ fierul este un element stabil, însă în Universul ce era format inițial doar din hidrogen și heliu, fierul a fost sintetizat în furnalul nuclear al stelelor aflate la capătul vieții. Izotopul Fier-60 nu poate proveni decât dintr-o supernovă și, la fel ca uraniul și plutoniul, Fier-60 are o perioadă de înjumătățire — 2,6 milioane de ani.

‘Fierul-60 din spațiu este de un milion de miliarde de ori mai puțin abundent decât minereul de fier de pe Pământ. Am fost surprinși să găsim acest izotop în sedimente dintr-un interval de timp de 1,5 milioane de ani. Acest lucru sugerează că la un moment dat s-a produs o succesiune de supernove’, a concluzionat Dr. Wallner.

LEAVE A REPLY