E OFICIAL! Veste de ultimă oră despre banii pe care angajaţii trebuie să îi primescă de la angajator

0
104

bani_fed7ea_96314c2af2

Bugetarii nu pot să beneficieze de tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă şi premii în anul 2016, aşa cum reiese dintr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, aceasta fiind, practic, o prelungire a situaţiei din 2015. De asemenea, persoanele care lucrează la stat nu se pot bucura nici de ajutoare sau indemnizaţii la încetarea activităţii, iar munca suplimentară este compensată numai cu timp liber corespunzător.

Măsurile referitoare la neacordarea anumitor drepturi pentru personalul din sectorul bugetar sunt prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Aceasta a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie şi se aplică de la data publicării.

În 2016, instituţiile şi autorităţile publice nu acordă personalului propriu tichete de masă, tichete cadou, prime de vacanţă, vouchere de vacanţă şi premii, potrivit documentului amintit. Regula este valabilă indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare al acestora, inclusiv pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice.

Mai precis, în cazul instituţiilor publice, este vorba de bugetarii care lucrează în Parlament, Administraţia Prezidenţială, ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, dar şi instituţiile aflate în subordinea/coordonarea acestora.

În ceea ce priveşte instituţiile publice locale, sunt vizate comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, care au personalitate juridică, indiferent cum este finanţată activitatea acestora.

Totuşi, există şi anumite excepţii, aşa cum dispune OUG nr. 57/2015. Concret, sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale pot să primească premii. Totodată, pot să acorde tichete de masă instituţiile finanţate integral din venituri proprii, serviciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Munca suplimentară, compensată numai cu timp liber corespunzător

O altă măsură aplicabilă anul acesta în sectorul bugetar este compensarea doar cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare, a muncii în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează.

“În anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când prin prezenta ordonanţă de urgenţă se dispune altfel”, scrie în ordonanţa de urgenţă publicată în decembrie.

Notă: În caz că angajaţii nu pot fi compensaţi cu timp liber corespunzător, Codul muncii dispune că aceştia trebuie să primească un spor salarial.

Pe deasupra, în 2016 nu se acordă nici ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, la retragere, la încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Excepţie de la această regulă face doar situaţia în care încetarea raporturilor de muncă/serviciu este ca urmare a decesului angajatului.

Neacordarea tuturor acestor drepturi pentru bugetari este o măsură care a fost valabilă şi în anul 2015. Potrivit iniţiatorilor propunerii de act normativ, prelungirea acesteia cu încă un an este necesară pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar pentru anul 2016.

“În anul 2015, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările şi completările ulterioare, a fost suspendată aplicarea prevederilor legale care reglementau acordarea anumitor drepturi personalului din sectorul bugetar (ore suplimentare, premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă, indemnizaţii la ieşirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere). În vederea încadrării în ţinta deficitului bugetar pentru anul 2016, se propune continuarea măsurii de neacordare a acestor drepturi şi în anul 2016”, se menţiona în nota de fundamentare a proiectului.

Iniţiatorii subliniază că, prin prelungirea măsurii, în anul 2016 se face o economie de 14,4 miliarde de lei

sursa: avocat.net

LEAVE A REPLY